Vizită de studiu la CNA în cadrul proiectului “Implicarea tinerilor în promovarea anticorupției în raionul Cantemir”



La data de 03 august 2023, tinerii beneficiari ai Centrului pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) au mers în vizită de studiu la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) pentru a se informa din prima sursă despre activitatea agenției anticorupție, cu atribuții exclusive de prevenire și contracarare a actelor de corupție în țara noastră.

Scopul vizitei a fost de a afla care este rolul și atribuțiile CNA în prevenirea și combaterea corupției, principalele domenii de activitate și cum funcționează în realitate, prin exemple de bune practici.

Vizita a început cu o prelegere susținută de ofițerii anticorupție. Șeful Direcției Educație Anticorupție a CNA, Ion Pruteanu, a abordat o serie de subiecte relevante, iar primul lucru pe care a pus accent a fost îndemnul către tineri de a fi integri și onești, începând din școală, acolo unde studiile trebuie să fie obținute pe merit. ”În primul rând, vreau să subliniez importanța de a rămâne integru și vă invit să vă gândiți la o viitoare carieră juridică, iar după absolvirea universității, vă îndemn să vă alăturați echipei Centrului Național Anticorupție.”

 Nina Murgeneanu, una din participante a menționat: “Mi-a plăcut mult vizita la CNA, deoarece am aflat lucruri noi despre corupție și cum o putem identifica. Vizita mi-a trezit interesul de a face voluntariat în cadrul instituției, pe o specialitate care urmează să o învăț la colegiu, mai exact în domeniul IT”.

O altă tânără prezentă, Maria Mihelis, a precizat că a aflat multe lucruri noi, printre care ce etape trebuie sa treacă o persoană care vrea sa facă voluntariat, persoanele care dau mită demonstrează că nu își asumă consecințele în urma acțiunilor făcute, diferența dintre cadourile admisibile și inadmisibile, importanţa şi impactul Liniei Naţionale Anticorupţie 080055555.

CDEC își exprimă recunoștința pentru deschiderea echipei CNA de primi tinerii în vizită și a discuta cu ei despre importanța implicării fiecăruia în prevenirea, combaterea fenomenului corupţiei și promovarea standardelor de integritate şi anticorupţie.

Vă amintim că începând cu luna ianuarie 2023, CDEC implementează proiectul “Implicarea tinerilor în promovarea anticorupției în raionul Cantemir”, care are drept scop cultivarea intoleranței cetățenilor la fenomenul corupției și conștientizarea cu privire la efectele negative ale corupției, prin implicarea activă a tinerilor în activitățile proiectului. Vizita de studiu este una din activitățile planificate în cadrul proiectului.

Proiectul „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud partenerii proiectului sunt „Pro-Europa” împreună cu „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.

CDEC este beneficiar al Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementează proiectul “Implicarea tinerilor în promovarea anticorupției în raionul Cantemir”.

de postat