Laboratorul bunelor practici de anticorupție: OSC-urile din regiunea centru, în vizită la organizațiile din regiunea nord



15 organizații ale societății civile care desfășoară activități de prevenire a corupției la nivel local, în centrul țării, au continuat schimbul de bune practici în prevenirea corupției. De această dată, au mers la colegii lor din regiunea de nord.

Vizita a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Partener al proiectului în Regiunea de Dezvoltare Centru este Centrul CONTACT, care implementează proiectul „Societatea civilă împotriva corupției”.

Este foarte important să ne consolidăm eforturile, să muncim împreună pentru a putea contribui la prevenirea și diminuarea corupției în R. Moldova, iar pentru asta trebuie să ne cunoaștem și să înțelegem ce putem face ca Organizații neguvernamentale, în atingerea acestui rezultat” a menționat Liliana Porumb, coordonatoare de proiecte în cadrul Centrului CONTACT.

Organizațiile gazde din regiunea nord au fost Asociația Obștească ”Agro-Cons’’ din orașul Drochia, „Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural’’ din orașul Rîșcani și Asociația Obștească ”Mileniul III’’ din s. Chișcăreni, r-nul. Sîngerei.

În cadrul acestor întâlniri, organizațiile au povestit despre eforturile lor în prevenirea corupției la nivel de regiunea nord, practicile au adus unele rezultate dar și greutățile cu care s-au confruntat.

Citiți mai multe despre vizita la Asociația Obștească ”Mileniul III

Impresiile organizațiilor din regiunea centru

„În această vizită, am fost impresionată de capacitatea de organizare a echipei „Mileniul III” , spiritul de echipa și modalitățile de promovare a voluntarilor și de implicare a tinerilor în activități de prevenire a corupției”, spune Marina Gorincioi din cadrul Asociației „Viitorul Începe Azi”.

„În primul rând, mi-a plăcut selecția organizațiilor cu care a fost cu adevărat util să facem schimb de experiență și să aflăm despre o altă modalitate de implementare a proiectelor. Am cunoscut modalități de interacțiune cu tinerii implicați în proiecte din diferite domenii, idei noi pentru activități cu tinerii, metode de gestionare a crizelor în timpul implementării proiectului dar și modele de implicarea voluntarilor și coordonarea lor”, povestește Egor Colosov din cadrul Asociației de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova.

 „Este important să acționăm împreună și să ne susținem reciproc în lupta împotriva corupției. Numai prin eforturile comune putem construi o societate mai transparentă și mai corectă. Implicarea noastră în prevenirea corupției este esențială pentru a construi o societate mai transparentă, mai corectă și mai prosperă. Prin acțiunile noastre individuale și colective, putem face o diferență reală și să promovăm valorile etice și democratice”, a menționat Daniela Ciubotaru din cadrul AO Părinți Solidari.

În vara 2023, Centrul CONTACT a organizat o altă vizită de studiu pentru organizațiile din regiunea centru care au realizat un schimb de practici cu organizațiile din regiunea sud.

Menționăm că în anul 2022, 15 organizații neguvernamentale din regiunea centru au inițiat proiecte de prevenirea corupției la nivel local. Mai multe detalii despre aceste proiecte locale puteți accesa aici.