Devino susținător al portalului
Become a Patron!

Error: No articles to display

Noua eră digitală și inovațiile: Cum UE sprijină educația, afacerile și E-Serviciile




Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu susținerea oferită de Fundaţia Hanns Seidel – Republica Moldova, în cooperare cu Europe Cafe și proiectul „Vizibilitatea asistenței UE și Uniunii Europene în Republica Moldova în 2021”, precum și în parteneriat media cu Privesc.Eu și Rlive, a organizat cea de a cincea dezbatere publică online în formatul #EUDebatesCafe: „Noua eră digitală și inovațiile: Sprijinul UE pentru Educație, Afaceri și E-Servicii”.

Invitații la eveniment, care a fost moderat de Iulian Groza, Director Executiv IPRE, au vorbit despre sprijinul UE pentru sectorul IT, despre era digitală și inovații în educație, dezvoltare de afaceri și servicii electronice, modul în care locurile de muncă din industriile digitale și IT pot ajuta tinerii să câștige un viitor mai bun, de ce este momentul ca întreprinderile să treacă la următorul nivel de dezvoltare prin instrumente digitale și IT, modul în care oamenii beneficiază de serviciile digitale.

În continuare, vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

E.S. PASCAL LE DEUNFF, Ambasadorul Franței în Republica Moldova: „Digitalul este una dintre cele mai spectaculoase inovații ale umanității, realizând o transformare profundă a economiilor noastre, a societăților și a obișnuințelor noastre. Digitalul continuă să ne deschidă noi orizonturi, constituind este o veritabilă revoluție. Datorită platformelor online, consumatorii dispun de o alegere extinsă, au acces la bunuri și servicii de bună calitate la prețuri mai avantajoase, au la dispoziție noi modalități de comunicare și un acces mai ușor la informații, cunoștințe și cultură. Întreprinderile europene și franceze din domeniul digital găsesc în Republica Moldova o resursă umană tânără, bine-instruită și talentată. Provocarea pentru autoritățile moldovenești consistă în a păstra și valorifica această forță în serviciul viitorului țării”.

TIMOTEJ ŠOOŠ, Adjunctul șefului misiunii, Ambasada Sloveniei în București:  „Lumea în care trăim este destul de turbulentă. Digitalizarea este parte a dezvoltării sociale generale, iar aceasta se va întâmpla în orice caz. Noi credem că este important să vedem cum va merge dezvoltarea umană mână în mână cu cea tehnologică, cu accent pe revoluția digitală. Iată de ce noi ne bucurăm să vedem că învățământul a devenit un cuvânt cheie în discuțiile de astăzi. Pentru ca noi să asigurăm digitalizarea, care va contribui la bunăstarea tuturor din Europa, inclusiv a celor din Moldova, trebuie să punem accent pe educație și a dezvoltării umane în digitalizare. De asemenea, având în vedere îmbătrânirea populației trebuie de văzut cum de oferit servicii nu doar digitale, dar și modalități și opțiuni pentru diferite părți ale societății pentru a le abilita ca să folosească instrumentele digitale. Pe parcursul președinției Sloveniei în cadrul UE, care urmează să înceapă în iulie, Slovenia se va axa pe implementarea planului de redresare și va face negocieri pentru ca legislația din domeniu să se axeze pe o dezvoltare mai largă”.

BENJAMIN BOBBE, Reprezentantul regional al Fundației Hanns Seidel în Ucraina, Republica Moldova și Romania:  „Noi ne dăm seama cu toții foarte bine că cea mai valoroasă resursă este cea umană, iar inovațiile tehnologice trebuie să fie dezvoltate în continuare împreună cu cetățenii. Trebuie să creăm încredere prin a arăta oportunitățile și beneficiile acestui proces. Pandemia COVID-19 practic ne-a adus mai aproape de digitalizare, perioadă în care s-au văzut tehnologii noi în robotică, biotehnologii, industrializare digitală, care s-au dezvoltat rapid în ultimii ani și ne-au adus beneficii. Dar, pe de altă parte, noi trebuie să le adaptăm factorului uman și interesului public. Chestiunile legate de confidențialitate, lipsă de încredere, îngrijorări privind securitatea, trebuie soluționate, atât la nivelul sectorului privat, cât și în cel public”.

ANA CHIRIȚA, Director Proiecte Strategice, Asociația Companiilor ICT din Moldova, Director executiv la ATIC (ATIC implementează Proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul):  „Inteligența artificială, digitalizarea și inovațiile își fac tot mai mult loc în Republica Moldova și în lume, pandemia doar favorizând acest lucru. În 2019, sectorul IT din Moldova era de circa 390 de milioane de dolari, dintre care mai bine de 280 de milioane erau servicii de export. În ultimii trei ani, cifra s-a dublat, iar creșteri sunt așteptate și în anul 2020, chiar dacă a fost un an pandemic. Sectorul dispune de circa 30 de specialiști în IT și comunicații și mai bine de 15 mii de specialiști doar în IT. Circa 70% din gospodării sunt conectate la internet, dar viteza internetului este una care trebuie îmbunătățită. Mai e de lucru și pe partea de pregătire a cadrelor și capacităților acestora”.

 MARIANA RUFA, Director executiv, Asociația Businessului European (EBA):  „Atunci când vorbim de digitalizare vorbim despre un imperativ și nu ne mai oferim la o oportunitate, ci la o necesitate stringentă, care va permite companiilor să rămână competitive, să poată să își crească vânzările, să poată să ajungă la clienți în timp real și să rămână pe piață. Este foarte important să distingem două momente pe care lumea le confundă – de digitizare și digitalizare. Acestea, de fapt, sunt două principii conexe, iar digitalizarea are la bază practic automatizarea proceselor. Digitalizarea înseamnă investiții în tot felul de procese de business, care stau la baza unei companii. Totul implică investiții, o inginerie totală și o inventare, pe alocuri, a modalității de afaceri, iar agentul economic se pomenește într-o nouă realitate, unde este constrâns să vină cu niște abordări foarte creative în modalitatea de desfășurare a afacerii”.

VITALIE EȘANU, Fondator la Evisoft, Privesc.Eu, VoteMeApp:  „Prima inovație adusă în Moldova în domeniul mas-media a fost „optical character recognition” încă în anii 90, care a pus „bazele națiunii noastre”. Mai departe mass-media s-a democratizat și au apărut ziare locale care ieftin puteau tipări noutățile, iar apoi a apărut internetul care a dat planurile peste cap, iar apoi au apărut și rețelele sociale. Acum pentru țările mici este o epocă de aur în domeniul inovației pentru că noi practic nu dăm nimic la lume, dar putem să luăm absolut orice inovație gratuit. Totul este open-source, datele sunt publice și îți trebuie doar câțiva oameni și o idee bună pentru ca să dai înapoi lumii și să iei plus valoare la tine în țară pentru ideile pe care le faci tu.”

SERGIU CANDRAMAN, profesor de Mecatronică, Colegiul de Inginerie din Strășeni:  „Instituția noastră de învățământ este unica din țară cu stil dual de model german. 50% din elevi sunt la ore fizic și 50% sunt la reprezentanții și partenerii colegiului, unde capătă abilități practice și teoretice în domeniul în care sunt interesați. La colegiu se încearcă transmiterea către elevi a abilităților practice care se bazează pe teorie, dar trebuie să fie cunoscute și momente care să-i ajute în urma angajării. Sunt laboratoarele de robotică, unde este și un robot care poate fi programat. De asemenea, studenții lucrează și cu imprimantele 3D. Colegiul are parteneriate atât cu companii din Moldova, cât și din Germania privind angajarea în câmpul muncii”

RADU LAZAR, Manager regional la Endava:  „În viziunea noastră, unul dintre cele mai critice factori-cheie pentru dezvoltarea întregului sector atât în țară cat și la nivel regional, dar și european este dezvoltarea capitalului uman. Și asta este direcția în care am investit foarte mult în ultimul timp. Pe parcursul la ultimele 12 luni am organizat două programe de leadership cu peste 200 de oameni implicați, iar în urma acestor programe am angajat majoritatea oamenilor și acest lucru îl facem de ani de zile.”

Victor Guzun, LID Moldova:  „Este foarte important de menționat că tehnologia sau tot ce înseamnă e-Transformare nu mai este doar tehnologie, deci nu este doar mașini, telefoane sau calculatoare, dar în primul rând este factorul uman. Și dacă factorul uman nu este pregătit să facă acest lucru, și de aici derivă o mulțime de acțiuni, atunci toate aceste tehnologii nu ne ajută. A fi digital astăzi nu mai este o chestie ce ține doar de cibernetică sau mecatronică, este de fapt o aptitudine de viață. Și vrem noi sau nu, dacă o persoană nu are aptitudini digitale, ea pur și simplu nu va fi o persoană pregătită pentru perioada în care vorbim noi acum. Noi în Moldova avem toate mecanismele tehnice, juridice, factorii umani și dorință din partea unor instituții de a implementa. Este absolut clar că dacă se dorește din punct de vedere politic timp de un an de zile acest proces poate fi lansat”.

Pentru mai multe detalii, puteți urmări înregistrarea video a evenimentului pe privesc.eu aici și pe Realitatea Live aici.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „EU DEBATES CAFÉ: Avansarea cunoașterii și expertizei privind instituțiile și politicile UE în Republica Moldova”, implementat de IPRE în cooperare cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova și cu sprijinul  financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.


Distribuie prietenilor:


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.
Become a Patron!

Susținătorii Portalului:

Ada Dulman  | Marina Grosu | AO Principii Sanatoase | Vasile Vasiliev | Liliana Samcov | Elena Spinu | Anastasia Vrancean | Olga Melnic | Maria Barbalat | Georgiana Finaru | Irina Cojocaru | Aliona Turcan | Mihai Grosu | Oxana Iutes | Ina Puga | Sergiu Gurau | Mihaela Rimbu | Vladimir Tiltu | Otilia Sirbu |  Ana Gherciu | Daniela Munca