Partenerii-cheie in domeniul protectiei drepturilor copiilor lanseaza o initiativa comuna

ciddc_logo.gifChisinau, 3 Noiembrie 2008 - Doi parteneri-cheie in domeniul protectiei drepturilor copiilor singuri acasa din Romania si Republica Moldova - Asociatia Alternative Sociale si Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului - isi continua eforturile comune prin initierea unor actiuni care abordeaza la nivel transfrontalier fenomenul copilului ramas singur acasa.

Asociatia Alternative Sociale impreuna cu Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului lanseaza initiativa „Colaborare transfrontaliera interinstitutionala pentru protectia drepturilor copiilor singuri acasa". În cadrul proiectului vor fi organizate doua intalniri de lucru cu reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului din Romania si Republica Moldova. Participantii vor realiza un schimb de experienta si informatii si vor obtine un pachet transfrontalier de resurse comune, ce include manuale pentru profesionisti, ghiduri pentru parinti si pliante informative. Pachetul de resurse va fi folosit pentru consolidarea capacitatii profesionistilor din domeniul protectiei drepturilor copiilor care au parinti plecati la munca in strainatate prin oferirea unor modele si instrumente practice de lucru si a unor bune practici identificate in cele doua tari.

De asemenea, 75 de profesionisti in domeniu din zona de frontiera Romania - Republica Moldova vor beneficia de instruire privind modalitatea de utilizare a acestor instrumente pe parcursul a patru seminarii.

Initiativa „Colaborare transfrontaliera interinstitutionala pentru protectia drepturilor copiilor singuri acasa" este finantata de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei prin Programul de Vecinatate Romania - Republica Moldova 2004-2006. Proiectul se desfasoara in perioada septembrie 2008-octombrie 2009.

Pentru mai multe informatii:
Iasi
Asociatia Alternative Sociale (AAS)
Persoana de contact: Gheorghe Pascaru
Tel./fax: (+40 332) 407179
E-mail: gpascaru@alternativesociale.ro
www.alternativesociale.ro

Chisinau
Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)
Persoana de contact: Cezar Gavriliuc
Tel./fax: (+373 22) 747813
E-mail: ciddc@yahoo.com
www.childrights.md