Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6095

Şcoala de Vară de la Mănăstirea Călărăşeuca



voluntar_crestin

Vara înseamnă vacanţă şi odihnă, dar şi tabere de educare non-formală. Un număr de 45 de copii s-au odihnit în cadrul proiectului "Abilitarea tinerilor în participarea şi promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu"  implementat de  Eparhia de Edineţ şi Briceni, în parteneriat cu "Bread for the world"  Germania.Tabără a avut loc la Mănăstirea Călărăşeuca din raionul Ocniţa, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". În cadrul acestui proiect copiii s-au distrat dar şi au avut parte de ateliere de creaţie precum cel de muzică, fotografie, calculator, planificarea timpului, comunicare eficientă, scrierea articolelor. În toamnă, aceştia vor orgnaniza o expoziţie de fotografii, vor edita un buletin şi multe alte activităţi. Ca formatori au fost Tamara Adaşan de la organizaţia "Homecare" şi voluntarele Daniela Bordeian şi Elena Moroşan de la AO "Ajutorul Creştin" din Moldova. Şcoala de Vară este una din activităţile proiectului. Alte acţiuni propuse spre implementare sunt: organizarea de seminare pentru voluntari, asistenţi sociali şi medicali în acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliul persoanelor vîrstnice, vizite periodice la persoanele în etate, organizarea activităţilor de sensibilizare a opiniei publice privind problemele persoanelor vârstnice prin intermediul internetului (bloguri), expoziţii foto, spoturi video la TV, Revista Voluntarilor şi alte activităţi.

Proiectul este destinat copiilor cu vîrsta cuprinsă între 11-16 ani, din raioanele de nord ale ţării (Edineţ, Rîşcani, Donduşeni) şi are ca scop "sporirea accesului la servicii de îngrijire pentru persoanele în vârstă prin mobilizarea parohiilor şi a tinerilor din Eparhia de Edineţ şi  Briceni, Republica Moldova". Durata proiectului este ianuarie 2012-decembrie 2014.

.

Iuliana Mămăligă