Reprezentanţii societăţii civile încurajează semnarea SAC



altSemnarea Acordului dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind Spaţiul Aerian Comun (SAC) va crea condiţii pentru bilete de avion mai ieftine şi zboruri mai sigure pentru cetăţenii Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută vineri, 22 iulie, de şeful Cancelariei de Stat, Victor Bodiu, care este şi negociator-şef din partea Republicii Moldova, în cadrul consultărilor deschise cu societatea civilă şi companiile din domeniu asupra conţinutului acordului, transmite Info-Prim Neo.

Directorul adjunct al IDIS „Viitorul”, Leonid Litra, a declarat că SAD va reprezenta un catalizator pentru finalizarea mai rapidă a negocierilor asupra Acordului de liberalizare a regimului de vize.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare, Sorin Mereacre, a menţionat că există mai multe motive pentru care ar trebui să fie semnat acest acord, inclusiv pentru impulsionarea comunicării interumane între cetăţenii moldoveni şi cei din Uniunea Europeană. De asemenea, Sorin Mereacre a spus că şi în Republica Moldova ar putea veni mai mulţi turişti şi această ramură ar deveni mai dezvoltată.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, a spus că este necesar să fie semnat acest acord deoarece va contribui la ieftinirea biletelor de avion. În context, Oleg Budza a menţionat că anual până la 500 000 de pasageri ocolesc Aeroportul Internaţional Chişinău şi călătoresc prin Bucureşti, Kiev sau Odesa pentru că este mai ieftin.

Reprezentanţii a două companii aeriene au declarat că acest acord este binevenit, dar unele clauze ar trebui revăzute. Este nevoie de precizat accesul operatorilor moldoveni la aeroporturile din UE.

Republica Moldova a primit mandatul de negociere a Acordului pentru dezvoltarea Spaţiului Aerian Comun cu UE la 16 iunie. Negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene urmează să aibă loc în trei runde. Prima întâlnire va avea loc în perioada 27-28 iulie 2011 la Chişinău, următoarele fiind programate pentru lunile septembrie şi noiembrie ale anului curent.

 

sursa: www.info-prim.md