S-a deschis Iarmarocul de Caritate de Iarnă



S-a dat startul Iarmarocului de Caritate de Iarnă, organizat la Moldexpo de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova. Reprezentanţii diferitor ţări au expus la iarmaroc cadouri, suvenire, prăjituri şi alte bunătăţi tradiţionale. 

La târg sunt reprezentate 21 de misiuni diplomatice, a declarat pentru Info-Prim Neo soţia ambasadorului SUA, Charla Chaudhry. Fondurile adunate vor fi repartizate pentru 5 instituţii beneficiare, mai multe decât în anii precedenţi. 

Una dintre vizitatoare, Ecaterina Cojuhari, în vârstă de 24 de ani, a spus că cel mai mult i-au plăcut prăjiturile propuse la standul Ambasadei Bulgariei. Lui Teodor Bivol, în vârstă de 10 ani, părinţii i-au procurat acadele şi o jucărie de pluş de la ambasada SUA

La standul Ambasadei Germaniei cele mai vândute sunt calendarele cu ciocolată, a spus şeful-adjunct al misiunii diplomatice Julia Kahrl. Delegaţia Uniunii Europene a au pregătit cadouri promoţionale pentru vizitatorii care fac cele mai mari cumpărături. 

Printre vizitatori au fost şi dintre cei care au spus că nu sunt impresionaţi de oferta de bucate, dar în schimb le place muzica interpretată la serbare. Pe scena Iarmarocului de Caritate de Iarnă au evoluat mai multe colective de la Centrul Naţional pentru Copii şi Tineret ARTICO, un ansamblu folcloric din Ştefan-Vodă, studenţi de la Academia de Arte şi de la Colegiul Ştefan Neaga. Şi interpretul Pavel Parfenii a acceptat să susţină gratuit un recital, a subliniat Irina Martiniuc, responsabilă de programul muzical al târgului. 

La iarmaroc sunt prezenţi şi meşterii populari din Moldova, care propun vizitatorilor obiecte de artizanat, dar şi bucate moldoveneşti. „Cumpărătorii sunt dintre cei mai diverşi”, a declarat vicepreşedintele Uniunii Meşterilor Populari, Maria Cristea. 

Iarmarocul este deschis o singură zi. Banii adunaţi vor fi alocaţi pentru ajutorarea Centrului Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru copii „Târnova”, pentru renovarea grupurilor sanitare învechite din cadrul secţiei de Pediatrie al Spitalului din Şoldăneşti şi pentru procurarea echipamentului pentru terenurile de joacă dintr-un centru de asistenţă socială din satul Olăneşti. O parte din bani sunt pentru proiectul implementat de ONG „Compasiune”, care are ca scop instruirea profesională a tinerilor cu participarea maturilor din Costeşti, Ialoveni. 

Acţiunea de caritate este la a 14-a ediţie. Pe parcursul întregii perioade au fost adunate fonduri în sumă de 153 de mii de dolari americani.

 

http://www.info-prim.md