Raport preliminar nr.1 privind votarea peste hotare / Referendum republican constituţional



Asociaţia „Promo-LEX” în perteneriat cu Asociaţia „Moştenitorii” monitorizează desfăşurarea referendumului constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova*.

Un număr de nereguli au marcat activitatea secţiilor de votare de peste hotare monitorizate în cadrul acestui efort:

Mai multe secţii de votare de peste hotare au fost deschise cu întârziere şi cu încălcarea procedurilor. În localitatea Mestre din Italia, secţia de votare (SV) nr. 323 a fost deschisă cu o oră şi un sfert întârziere, în timp ce biroul electoral al acestei secţii de votare s-a întrunit în şedinţă pentru prima dată abia în dimineaţa scrutinului. Cu întârziere a început votarea şi în Milano (SV nr. 356), Madrid (SV nr. 339), Santander (SV nr. 370), Odesa (SV nr.350)).

În majoritatea secţiilor de votare monitorizate, la momentul deschiderii, erau absenţi unii membri ai birourilor electorale. Această situaţie a fost înregistrată în secţiile de votare din Grecia, mai multe secţii de votare din Italia şi Rusia, şi în localităţile Toulouse şi Odesa.

O îngrijorare deosebită a trezit prezenţa forţelor de ordine locale în apropierea imediată a secţiilor de votare de peste hotare. Astfel, la ora deschiderii secţiei de votare nr.338 din Moscova, 15 miliţieni în uniformă se aflau lângă sediul secţiei de votare (la ora difuzării acestui raport, miliţienii au părăsit aria din preajma secţiei de votare, revenind periodic câte unul sau doi). Similar, în preajma secţiei de votare din incinta Ambasadei Republicii Moldova în Atena (Grecia) se aflau  6 poliţişti. În Madrid (Spania), o patrulă de poliţie staţionează lângă secţia de votare. Secţia de votare din Torino a fost deschisă în preajma unei secţii de poliţie din localitate. În majoritatea cazurilor prezenţa forţelor de ordine a fost solicitată de către reprezentanţii birourilor electorale, fiind invocată necesitatea asigurării ordiniii şi securităţii alegătorilor, iar în cazul secţiei de votare de la Madrid pericolul unor eventuale acte de terorism.

În anumite cazuri, membri ai birourilor electorale au demonstart cunoaştere incompletă a procedurilor de votare. În Padova (Italia) au fost înregistrate două cazuri de votare în baza buletinului de identitate. Majoritatea alegătorilor sunt incluşi pe liste suplimentare, listele de bază fiind imperfecte. În anumite cazuri, secţiile de votare nici nu au liste de bază. Această situaţie a fost constatată în Iraklion, Grecia şi în ambele secţii de votare din Mestre, Italia.

În Rusia, seturile cu buletine de vot destinate pentru secţia de votare Domodedovo au fost trimise la secţia din Mojaisk şi vice-versa. O altă confuzie s-a produs cu inventarul electoral destinat secţiilor de votare din Bucureşti şi Lisabona.

În Italia, majoritatea secţiilor de votare nu au primit urne de vot, biroul electoral al uneia din acestea utilizând cutii de carton pe rol de urne de vot. Aceiaşi problemă în Grecia a fost soluţionată prin conlucrarea cu autorităţile publice elene care au oferit pe perioada scrutinului cabine de vot şi urne de vot transparente.

* Un număr de 80 de observatori naţionali monitorizează desfăşurarea referendumului în secţiile de votare din Belgia (Bruxel), Cehia (Praga), Grecia (Atena, Iraklion, Salonik), Franţa (Paris, Toulouse), Germania (Berlin, Munchen, Hamburg), Spania (Madrid, Santander), Portugalia (Lisabona, Faro, Portimao), România (Bucureşti – 2, Galaţi, Timişoara, Cluj, Iaşi), Federaţia Rusă (Moscova, Domdedovo, Mojaisk, St. Peterburg), Ucraina (Odesa), Italia (Roma – 2, Mestre -2, Milano -2, Padova -2, Bologna -2, Parma, Torino, Verona, Napoli).

Proiect implementat cu suportul “Programului pentru Susţinerea Democraţiei in Moldova”, iniţiativă comună al Uniunii Europene şi Consiliului Europei.