Concurs oferte comerciale nr. 0823TDH pentru contractare servicii găzduire eveniment (termen limită extins)



Concurs oferte comerciale nr. 0823TDH pentru contractare servicii găzduire eveniment

 

 

 

Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 14 iulie 2023 (termen limită extins).

Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie necomercială fondată în 1998 cu sediul în sat. Răzeni, r. Ialoveni. Misiunea asociației este de a implementa programe eficiente şi durabile pentru crearea oportunităţilor de participare a tinerilor și tinerelor la dezvoltarea comunităţii şi incluziunea socio-profesională a tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi.

Conform planului de activitate al Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”, în perioada 09 – 10 august 2023 este planificată desfășurarea taberei de vară “De la hobby la carieră”, cu participarea a 30 persoane, în cadrul proiectului “YouthHUB Răzeni - AZI pentru un MÂINE mai bun!”, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Fundației Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova).

Scopul concursului:
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta un agent economic specializat în prestarea serviciilor de găzduire a evenimentelor (servicii cazare, alimentare şi închiriere a sălii de conferinţe).

Sarcina tehnică:

Cerinţe

Descriere

Local specializat

Acesta poate fi: un complex hotelier, un centru de conferinţe şi evenimente sau o tabără de odihnă (în afara orașului Chișinău). Disponibilitatea piscinei, loc pentru rug de tabără și a unui teren de sport, vor fi un avantaj.

Dotare tehnică

Disponibilitatea unei table flipchart şi a unui ecran de proiecţie. Nu este necesară dotarea cu videoproiector, laptop şi echipament de traducere.

Sală de conferinţe

Capacitate minimă 30 de persoane, dotată cu scaune şi mese, cu posibilitatea de a fi amplasate în dependenţă de specificul activităţilor. Preferabil să fie disponibil accesul gratuit la reţeaua Internet.

Program de lucru:

09 august 2023, 09:00 – 20:00

10 august 2023, 08:00 – 17:00

Cazare

1 noapte, 30 persoane în camere tip triple.

Pauza de ceai

Vor fi servite 4 pauze de ceai pentru 30 de persoane. Se solicită descrierea detaliată a meniului pentru fiecare zi separat, cu specificarea costului pentru fiecare poziţie.

Prânz

Prânzul va fi servit două zile (09 august şi 10 august) pentru 30 de persoane. Se solicită descrierea detaliată a meniului pentru fiecare zi separat, cu specificarea costului pentru fiecare poziţie.

Cina

Cina va fi servită o zi (09 august) pentru 30 de persoane. Se solicită descrierea detaliată a meniului, cu specificarea costului pentru fiecare poziţie.

Locaţie

În raza 100 km a or. Ialoveni

Criterii de selecție a companiei:
1) Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe) – 10%;
2) Condițiile și termenele de plată – 5%;
3) Companie specializată în găzduire de evenimente, dotări infrastructură și amplasarea localului – 10%;
4) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate - 75%.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:
1) Formularul tip de ofertă cu anexe (semnat și ștampilat), poate fi accesat AICI;
2) Scurtă descriere a companiei, inclusiv lista cu clienți, fotografii și scrisori de referință (opțional).

Dosarul de aplicare va fi completat în limba română și expediat la următoarea adresă:
r. Ialoveni, s. Răzeni, str. Ștefan cel Mare 87B, MD 7728 sau prin email la adresa: ecorazeni@gmail.com cu mențiunea ”Ofertă servicii găzduire evenimente”.

Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 07 iulie 2023 (termen limită inițial). Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026873325 sau 079641243, persoana de contact: Sergiu Gurău, director executiv.

Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu se vor evalua.

Concursul de oferte comerciale se desfășoară în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri pentru achiziții și a Politicii anticorupție ale Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi https://ecorazeni.md/ro/page/our-policy/  

Vă mulţumim pentru participare la concurs!

Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri).

Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care șapte femei şi doi bărbaţi.

Asociaţia are în portofoliu peste 60 de proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, IM Swedish Development Partner, Organizației Internaționale pentru Migrație, Fundației LED Moldova, Fundației Konrad Adenauer, Primăriei orașului Viena, Ministerului Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorilor, Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliului Raional Ialoveni, ș.a.