AO Institutum Virtutes Civilis elaborează noi formule de calculare a costurilor serviciilor sociale



AO Institutum Virtutes Civilis elaborează noi formule de calculare a costurilor serviciilor sociale

Specialiști din cadrul centrelor de plasament pentru vârstnici, ai unor centre comunitare multifuncționale și ai structurilor teritoriale de asistență socială care gestionează astfel de centre au fost instruiți cum să aplice formule de calculare a costurilor acestor servicii sociale. Exercițiul este necesar pentru ca, în viitor, astfel de formule să fie puse în practică și să contribuie la o mai bună planificare și finanțare a serviciilor sociale. Formulele fac parte dintr-o metodologie de calcul a costurilor serviciilor sociale, elaborată de expertele Mariana Ianachevici și Eugenia Veveriță, sub coordonarea AO Institutului Virtutes Civilis, în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”. 

Elaborarea formulelor de calcul din cadrul metodologiei de costificare a început în anul 2022, documentul fiind consultat și ajustat, pe etape, cu participarea atât a reprezentanților autorităților publice centrale și locale, cât și a prestatorilor privați de servicii sociale. „Noi am elaborat patru formule de costificare a serviciului social per client/beneficiar la situația de până la începutul reformei sistemului de asistență socială, cunoscută ca „Restart”: formula de calcul pentru serviciu Echipa mobilă, formula pentru serviciu Asistența Parentală Profesionistă și formulele de calcul pentru centrul comunitar funcțional și centre de plasament pentru copii în situații de risc. Apoi am fost nevoite să punem activitatea pe pauză pentru un timp, ca să înțelegem dacă formulele elaborate vor putea ajuta în noua conjunctură de finanțare și organizare. Ne-am clarificat și am înțeles că, în esență, componentele costurilor nu se schimbă. Formula este un instrument care ajută prestatorul de servicii să-și calculeze exact de câți bani are nevoie ca să presteze un serviciu de calitate pentru toți clienții care au nevoie de acest serviciu. Asta înseamnă că formula ar trebui să ajute atunci când se fac planificările pentru fonduri bugetare destinate serviciilor sociale”, explică Mariana Ianachevici.

Cele patru formule  au fost pilotate în anul 2023 și au fost folosite de specialiști la realizarea previziunilor pentru sistemul serviciilor sociale pentru anul 2024. Între timp, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a propus ca în cadrul proiectului să fie elaborate încă patru formule de calcul, pentru alte categorii de servicii sociale. „Astăzi facem o sesiune de instruire, aproape similară cu una pe care am făcut-o la începuturi, când am construit primele patru formule. Am luat trei servicii care sunt aproape similare, deoarece toate au la bază centrul – fie centru de plasament, fie prestarea unor servicii de zi în cadrul unui centru. Deci avem reprezentanți ai centrelor de plasament temporar pentru copii aflați în situație de risc, ai centrelor de plasament pentru persoane vârstnice și ai centrelor comunitare multifuncționale. Încercăm să facem claritate cum funcționează cele trei servicii și încercăm să le arătăm deja o viziune a noastră cum ar trebui să arate această formulă de calcul pentru asemenea tipuri de servicii. Vom avea și etape de consultare, dar mai întâi ar trebui să ne punem de acord pe chestiuni de bază”, mai spune Mariana Ianachevici.

Pe parcursul instruirii, participanții au simulat planificări de bugete pentru servicii sociale și au estimat costuri. „Noi, prestatorii de servicii sociale, uneori nu „riscăm” să prestăm servicii cu plată pentru că, la eventuale controale sau verificări, nu am ști cum să justificăm costurile în lipsa unei metodologii. E nevoie de o metodologie națională, valabilă pe țară, cu formule de cost variabile, în funcție de cheltuielile concrete din teritoriu. Un astfel de exercițiu este foarte oportun, pentru că, de fapt, suntem învățați, la modul practic, cum să aplicăm formulele”, a pus una dintre participante, Inga Ciocan, șefă Direcției protecția persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități din cadrul Direcției generale asistență socială Strășeni.

 „Am lucrat, în cadrul instruirii, în subgrupul pentru elaborarea formulei de calcul a serviciilor sociale pentru persoane vârstnice. Vreau să obțin cel puțin abilități minime, inițiale, de aplicare a formulei de cost, pentru a o aplica în cadrul organizării serviciului de plasament pentru persoane vârstnice, pe care îl gestionează complexul „Phoenix”. Formulele sunt foarte utile atât pentru subdiviziunile publice, cât și pentru prestatorii privați, deoarece ne ajută la obținerea finanțării din partea APL-urilor, dar și la crearea unui cost echitabil pentru clienți”, explică un alt participant, Lucian Tilipeț, manager de oficiu la Complexul multifuncțional „Phoenix” din Râșcani. 

Nicolae Leucă, șef al serviciului Centru de plasament pentru adulți și vârstnici „Sfântul Vasilie cel Mare” din Sculeni, Ungheni, este de părere că astfel de formule ar fi trebuit elaborate și aprobate mai devreme, așa că așteaptă aplicarea lor cât mai rapidă: „Cred că am întârziat un pic, trebuia încă un an în urmă să vorbim despre costuri. În special în contextul reformei, acum suntem într-o perioadă de incertitudine care sper că nu va dura mult. Este a treia lună din acest an, avem și servicii cu plată, dar nu știm ce metodologie să aplicăm. Până acum Consiliul Raional decidea, la începutul anului, costul de întreținere a unui beneficiar. De exemplu, ultima data, anul trecut costul fusese stabilit de 8 mii de lei/lunar. Din ce știu eu, costul real e mult mai mare. Dar ca să aplici altă cifră, să-i ceri beneficiarului să plătească, trebuie să ai în primul rând o metodologie. Din acest considerent, exercițiu de azi este foarte necesar”.

Metodologia de calculare a serviciilor sociale este elaborată în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.