Feștelița - primul sat inteligent energetic din Republica Moldova



Aflat la o distanţă de aproape o sută de kilometri de Chişinău, satul Feşteliţa din Ștefan Vodă se poate lăuda cu multiple proiecte bazate pe energia regenerabilă, menite să reducă cheltuielile şi să protejeze mediul de emisiile de CO2.

Școala din Feștelița, construită la sfârşitul anilor 70  avea o cazangerie veche, dar acum este iluminată și încălzită cu ajutorul panourilor solare și a bricheților.

„Cheltuielile pentru energie și electricitate s-au redus la zero”, spune contabila instituției de învățământ, Maria Munteanu, care mai precizează că „în anii precedenți, pentru căldură și electricitate, școala achita lunar între 6-7 mii de lei”.

Din banii economisiți vor fi achiziționate materiale didactice și echipamente sportive pentru școlari.

 „Sursele financiare economisite până acum au fost direcționate pentru achiziționarea echipamentului sportiv”, menționează Valentina Cebotari, directoarea Liceului Teoretic „Vasile Moga”.  

Și grădinița din sat este iluminată și încălzită conform aceluiași model. Aici au fost instalate suplimentar câteva tuburi speciale, care colectează energia soarelui și o duc direct în robinete. 

Educatoarea Nina Didenco afirmă că grădinița a fost modernizată datorită proiectelor de eficiență energetică din localitate. „Erau timpuri când copii dormeau îmbrăcați în paltoane din cauza frigului, dar acum dispunem de toate condițiile necesare pentru studii și joacă”, spune Nina Didenco.

Zero lei achită pentru electricitate și primăria și Casa de Cultură din sat. La marginea localității a fost amenajat și un parc de panouri fotovoltaice în locul unei gunoiști, care va aduce venituri anuale de peste 800 de mii de lei.

„Acești bani vor fi utilizați pentru achitarea consumului de energie electrică necesar pentru iluminatul public, dar și gestionarea serviciului public”, punctează Nicolae Tudoreanu, primarul satului Feștelița.

Toate proiectele au fost implementate cu sprijinul Uniunii Europene, care a oferit suport financiar și consultanță. Totul a început acum cinci ani prin instalarea iluminatului stradal inteligent. O astfel de tehnologie inteligentă, în combinaţie cu lămpile de tip LED, eficiente energetic, permit economisirea de cel puţin 30% din electricitate. Printre cele mai noi proiecte finanțate de UE, se numără amenajarea unei săli de conferință modernă la primărie și inaugurarea unui atelier școlar.

„Aici, copii învață să producă pungi biodegradabile și măști de protecție pentru săteni”, subliniază profesoara Svetlana Tudoreanu.

Astfel, cu suportul financiar al Uniunii Europene, satul Feștelița a devenit primul sat inteligent energetic din Moldova. Toți cei aproximativ 3.000 de localnici se bucură de iluminat stradal inteligent, de un parc cu panouri fotovoltaice, dar şi de patru cazangerii moderne. Aceste investiții contribuie la reducerea cheltuielilor şi la protejarea mediul de emisiile de CO2.

Acest material este produs în cadrul Campaniei „Descoperă Echipa Europa”, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene de către proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova”. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

 

 


telegram