Voluntariatul este o investiție în viitoarea carieră



Svetlana Răzmeriță face voluntariat de mai bine de patru, a fost voluntară activă la Centrul Național de Mediu, iar implicarea în activitățile ecologice i-au trezit un interes aparte față de acest domeniu, ceea ce a determinat-o să și continuie studiile superioare în acest domeniu.

A început să facă voluntariat pe când avea 16 ani, după ce a finalizat gimnaziul din satul natal. Apoi a decis să meargă la Chișinău, continuîndu-și studiile la Liceul Teoretic ,,Gheorghe Asachi”. Fiind o elevă activă încă de pe băncile gimnaziului, a început să caute oportunități de implicare și dezvoltare personală. De aici a început totul, viața activă, momente frumoase, mulți oameni interesanți și fapte bune. Niciodată n-a așteptat să fie remunerată, mereu i-a plăcut să ajute oamenii și să observe schimbări în urma implicării sale.

Ce înseamnă voluntariatul pentru mine? ,,E o altă viață, una frumoasă, fără griji, cu surprize și destul de activă și productivă. Activitățile de voluntariat m-au conectat cu realitatea, am cunoscut și alte aspecte ale vieți, mai puțin ,,colorate’’. Voluntariatul a dezvoltat în mine anumite calități pe care le aveam dar, nu le puneam în evidență. Astfel voluntariatul mi-a adus dăruire de sine, emoții și respect”.

Timp de patru ani s-a implicat în, activități voluntare din diverse domenii. A fost voluntară la Misiunea Socială ,,Diaconia”, organizație care oferă ajutor oamenilor nevoiași. Acolo a învățat să împartă bucuria ei cu ceilalți și să ajute oamenii la nevoie. În 2014 a participat la o școală de vară organizată de către Wave Week Moldova, ,,Fii Schimbarea’’, în urma căruia a realizat un proiect de binefacere în localitatea sa.

Însă cel mai mult s-a format la Centrul Național de Mediu, o asociație care activează în domeniul ecologiei și promovează protecția mediului înconjurător. Aici a participat pentru prima dată într-o expediție ecologică împreună cu alți 25 de tineri din diferite localități ale țării. A rămas frumos impresionată, și de-atunci a decis că trebuie să fie activă, datorită voluntariatul, a înțeles că domeniul ecologic este cel care o definește cel mai mult.

În prezent este membră a Rețelei Tinerilor Ecologiști și este implicată într-un proiect organizat de către Diasporă, și anume ,,Școala Sustenabilității”.

,,Voluntariatul a avut o influență pozitivă asupra dezvoltării mele personale. Pe lângă oamenii noi și prieteniile pe care le-am legat, am învățat cum să-mi asum anumite responsabilități, cum să lucrez în echipă, cum să devin un lider de echipă. Voluntariatul m-a făcut să înțeleg că există viață și dincolo de liceu și facultate, că viața e atât de frumoasă încât trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă trăită, să iubim și să dăruim iubire.

Voluntariatul a trezit în mine spiritul ecologic, dragostea pentru natură și pentru orice vietate de pe Pământ.

Datorită voluntariatului în domeniului ecologic apreciez toate lucrurile și fenomenele care au fost create de Natură, cu grijă, atenție, dragoste și protecție.”

În urma activităților de voluntariat de la Centrul Național de Mediu, unde s-a îndrăgostit de sfera ecologiei, i s-a oferit șansa să lucreze la această asociație.

A fost angajată timp de un an, iar în această perioadă de timp și-a dat seama că vrea să urmeze facultatea în acest domeniu. Acum, este studentă în primul an la Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului din Sibiu, România.

,,Voluntariatul mi-a deschis ușa viitorului, iar făcând anumiți pași, mi-am dat seama că el m-a definit, și m-a evidențiat”.

Ajunsă la Sibiu, s-a implicat ca voluntară în cadrul Asociație ,,Animal Life” care se ocupă de protecția animalelor. Este mereu în căutare de noi activități, vrea să se implice, vrea să trăiesc fiecare clipă din viață frumos și util.

,,În Republica Moldova sfera voluntariatului e foarte activă, dacă accesezi anumite site-uri destinate tinerilor, atunci cu siguranță găsești oferte de voluntariat, chiar și la nivel internațional. Tinerii ar trebui să găsească timp și pentru activitățile extracuriculare, deoarece își pot pune în valoare și dobândi diverse abilități, vor obține o experiență care îi va ajut să cunoască oameni noi, noi poziții și principii, care le vor îmbogăți orizontul de cunoaștere''.

Voluntariatul este destinat oricui, trebuie doar să existe interes și dorință!