Prima aniversare a Acordului de Asociere - un an de progrese sau regrese?



În cadrul unui interviu acordat portalului infoeuropa.md, directorul Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, vorbește despre evoluțiile din Republica Moldova la un an de la semnarea Acordului de Asociere.

Pe data de 27 iunie 2015 se împlinește un an de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, perceput drept cel mai important pas făcut în ultimii ani în direcția integrării europene a Republicii Moldova, care stabilește principalele condiționalități care trebuie respectate în drumul nostru spre integrare în UE. Republica Moldova a semnat acest Acord în speranța că implementarea prevederilor lui ar apropia țara de comunitatea europeană și i-ar oferi o reală șansă de integrare într-un viitor previzibil. Percepțiile însă nu sunt deloc optimiste. Directorul Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, a acordat portalului Moldova Europeană un interviu în care se arată profund dezamăgit de evoluțiile politice din Republica Moldova de la semnarea Acordului de Asociere, precizând că pe parcursul acestui an instabilitatea și incertitudinea în țara noastră a crescut, partenerii de dezvoltare privesc Moldova cu o mare doză de neîncredere, iar politicienii nu fac altceva decât să-și protejeze în continuare interesele politice și economice. În asemenea circumstanțe, expertul atenționează asupra faptului că o revoltă socială nu ar trebui privită ca ceva din domeniul fantasticului.

 

Dle Chirilă, la un an de zile de la semnarea Acordului de Asociere, calificat la acea vreme drept unul ”istoric”, cum apreciați transformările din țară în direcția aprofundării relațiilor cu UE? Pe cât de mult semnarea Acordului de Asociere a apropiat țara de UE?

Evoluțiile care au marcat această perioadă nu-mi permit să fiu prea optimist. Deși ne-am așteptat ca după alegerile parlamentare de anul trecut să avem un Guvern cu un mandat clar de reforme, așteptările noastre au fost înșelate. Alianța pentru promovarea reformelor europene practic nu s-a constituit. Majoritatea parlamentară, susținută de Partidul Comuniștilor, nu este o alianță pro-europeană. Ne-am convins recent că Guvernul Gaburici nu a avut un mandat clar pentru realizarea reformelor convenite cu UE, în urma semnării Acordului de Asociere. Pe parcursul acestei perioade în RM a crescut foarte mult instabilitatea politică și economică, în special din cauza crizei financiar-bancare. Lipsa de incertitudine la nivel local, dar și în relațiile noastre cu partenerii europeni, dezamăgește tot mai mult principalii noștri aliați din UE – Germania, Suedia etc. Mai mult, există riscul ca în viitorul apropiat această dezamăgire să se transforme într-o neglijare a RM de către partenerii europeni. Ei sunt foarte frustrați de această situație și pentru prima dată în ultimii șase ani au făcut publică decizia de a stopa asistența bugetară în valoare de 45 mil. de dolari. Totodată, în lipsa unui acord de cooperare cu FMI riscăm să intrăm într-o perioadă de profundă instabilitate economică, fapt care va afecta și mai mult procesul de reforme inițiat care stagnează, iar pe unele domenii se observă chiar și un regres. Evident, toate acestea la un loc vor crea și mai multă nesiguranță în țara noastră.

Cel mai trist este faptul că nu se observă o voință politică foarte clară pentru a realiza reforme radicale în RM, convenite cu UE. Dovada cea mai recentă în acest sens este respingerea pachetului de legi care urma să reformeze domeniul integrității naționale în țara noastră.

Să înțelegem că în loc să ne apropiem în acest an de UE, având un instrument eficient în acest sens - Acordul de Asociere, dimpotrivă, ne-am îndepărtat?

Cu părere de rău, într-adevăr, se observă o răcire a relațiilor noastre cu UE. Occidentul, am în vedere capitalele europene, sunt indignate de realitățile de la noi. Mai mult, sunt chiar extrem de prost surprinse de nivelul de corupție care există în țara noastră, scos la suprafață de criza bancară, soldată cu dispariția a peste 1 mlrd. de dolari. Totodată, UE și partenerii de dezvoltare sunt surprinși că nu există voință politică pentru a investiga acest caz și a face schimbările necesare pentru a aduce stabilitatea în acest domeniu. Dimpotrivă, se observă dorința de a menține situația de incertitudine, atestată până la această criză.

Citiți varianta integrală a interviului accesând: http://infoeuropa.md/interviuri/semnarea-acordului-de-asociere-rm-ue-un-an-de-progrese-sau-de-regrese