Despre jurnalismul de astăzi



Nu mulți studenți reușesc să îmbine două facultăți cu profil diferit, însă Mihaela Bucătaru a demonstrat că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, orice este posibil. Mihaela a absolvit economia, iar în prezent este studentă la Jurnalism, USM, ceea ce o face și mai celebră este titlul acordat de Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova. Despre ea pot să mai spun că este o fire dinamică și veselă care știe cum să aducă zâmbet pe chipul colegilor.

Cum reușești să combini două facultăți, există vreun secret?

 Secret? Nu, nu există nici un secret, există doar acea voință și dorință de a le reuși pe toate cîte ți le-ai planificat. Întreaga lume se dă la o parte din calea celui care știe încotro se îndreaptă.

10172703 675901095778901 8884688371284945541 nCum a început dragostea pentru jurnalism?

Dragostea pentru jurnalism a început încă de cînd eram mică, probabil că sunt unul dintre puținii tineri, care își urmează visele copilăriei. Am îndrăgit radioul încă din liceu când făceam voluntariat, atunci cînd pentru prima dată am intrat în emisie directă, m-am convins, că anume acest drum îl voi urma în viață. Apoi au urmat cîteva proiecte cu ziarele școlare și m-am îndrăgostit pînă peste cap de jurnalism.

Anul acesta ai fost premiată la ,,Gala Tinerilor Jurnaliști din Moldova”secțiuna radio, organizată de Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova, vorbește-ne despre acest premiu, dar și de munca depusă pentru a-l câștiga.

Nuștiu dacă poate fi o răsplată mai mare pentru munca depusă decît  un premiu de excelență acordat de CTJM.  Cînd am aflat de gală, eram în proces de apărare a tezei de licență în economie, nuștiu dacă a fost o ironie a sorții, dar cu siguranță acest premiu m-a motivat să merg mai departe și să lucrez asupra mea.

Ce semnifică pentru tine premiul acordat de CTJM?

Eram încă mică atunci cînd pentru prima dată am luat parte la proiectele din cadrul ctjm-ului , cursurile de instruire, consultațiile la fel și schimbul de informații au stat la baza formarii personalității mele.  Mă bucur mult că am cunoscut acestă frumoasă familie- CTJM și le mulțumesc pentru frumoasa posibilitate dată nouă tinerilor pentru a ne putea  manifesta.  Premiu primit la Gala Tinerilor Jurnaliști vreau să-l dedic mamei mele pentru susținerea și aportul adus în realizarea visurilor mele.

Ce calități ar trebui să aibă un jurnalist?

După părerea mea, un jurnalist ideal în primul rînd trebuie să fie bine informat , obiectiv și echidistant. Evident curajul și onestitatea nu trebuie să-i lipsească, deasemenea un jurnalist ar trebui să caute întodeauna adevărul și să posede mai multe surse de informare.

 Cum crezi, care este cea mai mare problemă a mass-mediei din țara noastră?

În primul rind vreau să menționez dotarea tehnică, lipsa tipografiilor de calitate (în cazul presei tipărite), accesul limitat la informație a unui jurnalist și una dintre cele mai principale probleme, eu cred că este libertatea presei în republica Moldova.

Care sunt problemele cu care se confrunta un jurnalist începător?

Consider că deprinderile practice este ceia ce lipsește la noi în sistem, lipsa de specializare pe domenii, îndeosebi a jurnaliştilor locali. Deasemenea apar probleme cu salariul tinerilor jurnaliști,care nu-i acoperă necesitățile, astfel sunt nevoiți să lucreze suplimentar.

10304497 675909152444762 351061703422555322 nCe înseamnă în opinia ta jurnalism de calitate?

Trebuie să-ţi placă foarte mult această meserie. Să te implicit şi să ai cunoştinţe, această meserie mai constă în interacţiunea cu alte persoane, deci trebuie să-ţi placă: aventura şi comunicarea, dar mai ales trebuie să ai multă încredere în tine. Jaqui Banaszynski notează, că: „ Principiile de baza ale jurnalismului de calitate sunt pastrate indiferent de media”. Așa că informația pe care o prezinți,  în primul rând trebuie să fie corectă, să prezinte mai multe puncte de vedere sau perspective, iar jurnalistul trebuie să fie deschis și transparent .

În ce ramură a jurnalismului îți vezi viitorul și de ce?

Știi, întodeauna am fost atrasă de radio și întodeauna am afirmat cu înverșunare că asta vreau să fac în viață. Probabil deaceia că a fost și prima mea experiență în domeniu, prima și cea mai interesantă. Dar nu exclud și alte ramuri, deja voi vedea unde mă vor duce valurile vieții.

Ce sfaturi ai da unui student în anul I la jurnalism?

În primul rând vreau să-i felicit pentru că au ales această facultate  și să le urez un drum ușor în realizarea unei cariere de success.  Ca sfat, pot să le dau doar atît: să iubească ceia ce fac și să-și urmeze visele. La facultate vor învăța foarte multe lucruri interesante și utile, tehnici de documentare, evaluarea informaţiilor, tehnici de redactare și multe altele care îi las să le descopere. Cred că facultatea de jurnalism te pregăteşte să faci faţă necunoscutului, să înţelegi că totul se poate învăţa uşor dacă ştii unde şi cum să cauţi.

Daniela Timofti