Hotărârea CEDO împotriva Rusiei



Unii din cei peste 330 de Martori ai lui Iehova din Rusia și Crimeea care au fost închiși

 

Comunicat de presă

Hotărârea CEDO împotriva Rusiei

CHIȘINĂU – 17 IUNIE 2022 - La 7 iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o hotărâre istorică împotriva Rusiei pentru persecutarea Martorilor lui Iehova. CEDO a declarat că a fost ilegal ca Rusia să interzică Martorii lui Iehova în 2017. Curtea a mai susținut că a fost ilegală și interzicerea publicațiilor tipărite ale Martorilor și a site-ului lor oficial, jw.org. Rusiei i sa ordonat să întrerupă toate procedurile penale începute împotriva Martorilor și să-i elibereze pe toți cei aflați în închisoare. De asemenea, Rusia a fost obligată să returneze toate proprietățile confiscate sau să plătească 59 617 458 de euro (63 684 978 USD) despăgubire (prejudicii materiale). Rusia a fost, de asemenea, solicitată să plătească reclamanților un total de 3 447 250 de euro (3 682 445 USD) cu titlu de daune morale.

Fostul sediu național al Martorilor lui Iehova din Rusia care a fost confiscat de guvernul rus. Includea 14 clădiri pe o suprafață mai mare de 100,000 metri pătrați în apropiere de Sankt Petersburg.

  • Link către rezumatul comunicatului de presă al CEDO (7 pagini)
  • Link către hotărârea CEDO (196 de pagini)

Date semnificative

Hotărârea abordează 20 de cazuri din 2010 până în 2019, implicând peste 1400 de reclamanți — Martori persoane fizice și persoane juridice. Cu toate acestea, hotărârea CEDO nu implică doar reclamanții. Aceasta afirmă că Rusia „trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura întreruperea tuturor procedurilor penale în curs împotriva Martorilor lui Iehova . . . și să îi elibereze pe toți Martorii lui Iehova care au fost privați de libertate.” (Scrierea cursivă ne aparține.) Hotărârea îi dezvinovățește pe toți Martorii lui Iehova din interiorul și din afara Rusiei, stabilind legal că sunt cetățeni care respectă legea și că sunt judecați și închiși pe nedrept.

În hotărâre, CEDO respinge în mod sistematic afirmațiile fără temei ale Rusiei conform cărora acțiunile, convingerile, publicațiile și site-ul web ale Martorilor sunt extremiste. De exemplu, rețineți următoarele selecții din hotărâre:

  • Acțiuni: CEDO subliniază că instanțele ruse „nu au identificat niciun cuvânt, faptă sau acțiune a reclamanților care să fi fost motivat sau marcat de violență, ură sau discriminare împotriva altora”. (par. 271 din hotărârea CEDO)
  • Convingerea că Martorii lui Iehova dețin adevărul: „A purta discuții pașnice cu oamenii privitoare la superioritatea propriei religii și a-i îndemna pe oameni să abandoneze ‘religiile false’ și să se alăture ‘religiei adevărate’ este o formă legitimă de exercitare a dreptului la libertate de religie și de exprimare.” (par. 156 din hotărârea CEDO)
  • Transfuzii de sânge: „Refuzul transfuziei de sânge a fost o expresie a liberului arbitru al unui membru al comunității care își exercită dreptul la autodeterminare în sfera asistenței medicale protejate atât prin Convenție, cât și prin legislația rusă.” (par. 165 din hotărârea CEDO)
  • Obiecția de conștiință: „Îndemnul religios de a refuza serviciul militar nu a încălcat nicio lege rusă.” (par. 169 din hotărârea CEDO)
  • Publicații: „Activitățile religioase ale reclamanților și conținutul publicațiilor lor sunt pașnice, în armonie cu doctrina lor prin care nu promovează violența.” (par. 157 din hotărârea CEDO)
  • Site-ul jw.org: Curtea a stabilit că conținutul site-ului nu este extremist și a afirmat că dacă autoritățile s-au opus la anumite informații de pe site, ar fi trebuit să solicite organizației să elimine numai acele secțiuni pe care le-au considerat jignitoare, în loc să interzică întregul site. (par. 231 si 232 din hotărârea CEDO).

Curtea a criticat autoritățile ruse, susținând că acestea au fost părtinitoare și discriminatorii și că „nu au acționat cu bună credință”. (par. 187 din hotărârea CEDO) De exemplu, hotărârea detaliază următoarele descoperiri făcute de Curte:

  • „Lichidarea forțată a tuturor comunităților religioase ale Martorilor lui Iehova din Rusia nu a fost rezultatul aplicării neutre a prevederilor legale, ci este o dovadă a unei politici de intoleranță a autorităților ruse față de practicile religioase ale Martorilor lui Iehova menite să-i determine să-și abandoneze credința și să-i împiedice pe alți oameni să li se alăture.” (par. 254 din hotărârea CEDO)
  • Autoritățile ruse au permis „defecte de procedură” grave, cum ar fi atunci când Curtea Supremă a Rusiei s-a bazat pe rapoartele de expertiză părtinitoare selectate de poliție și procurori în loc să revizuiască publicațiile în mod imparțial. (par. 203 din hotărârea CEDO)
  • Legea cu privire la extremism a fost strategic elaborată într-un mod atât de vag și permite atât de multe interpretări încât a permis autorităților să acționeze în mod arbitrar împotriva Martorilor lui Iehova. (par. 272 din hotărârea CEDO)

Conform Curții, Rusia a încălcat câteva articole ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale precum:

  • Libertatea de gândire, de conștiință și de religie (articolul 9)
  • Libertatea de exprimare (articolul 10)
  • Libertatea de întrunire și de asociere (articolul 11)
  • Articolul 1 al Protocolului adițional (ocrotirea dreptului de proprietate)

 

Impactul Hotărârii CEDO

  • În Rusia: Deși Rusia nu mai este membră a Consiliului Europei, faptele cazului au avut loc cu mult înainte ca Rusia să se retragă și să fie exclusă din Consiliu. Rusia a avut ocazia de a răspunde argumentelor aduse în toate cauzele. În plus, CEDO a făcut legătură între Hotărârea pronunțată de ea și o rezoluție recent adoptată de Curtea Supremă a Rusiei. Prin urmare, Rusia este obligată să respecte conținutul Hotărârii, cu atât mai mult cu cât acesta se aplică fără echivoc tuturor Martorilor lui Iehova.
  • Pe plan internațional: Pentru toate țările din Europa și din alte părți, CEDO, care este cea mai eficientă instanță internațională pentru drepturile omului din lume, a clarificat odată pentru totdeauna că Martorii lui Iehova sunt oameni pașnici, ale căror convingeri și practici sunt inofensive. S-a arătat că, deși autorităților statului le pot displăcea convingerile Martorilor, ei nu au dreptul să le pună la îndoială legitimitatea, deoarece acestea intră în sfera privată a fiecărui individ. (par. 172 din hotărârea CEDO)

 

Suplimentar| Hotărâre împotriva Lituaniei

De asemenea, pe 7 iunie CEDO a emis o hotărâre împotriva Lituaniei pentru că i-a refuzat lui Stanislav Teliatnikov, un Martor al lui Iehova, scutirea de serviciul militar. Link către hotărâre.

Contact media:

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Victor Dornicenco - purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Moldova

Departamentul de Informații Publice

Cultul Religios „Martorii lui Iehova”

+373 22 228626, +373 69138524

inboxPID.md@jw.org

Strada Gr. Ureche 75, MD-2005, CHIȘINĂU

Web: https://www.jw.org/ro/stiri/jw/

 

Articol adaugat de: Alexandru Buciuscanu
Alte articole:

telegram