IPRE a găzduit o discuție de politici dedicată reformei sectorului justiției

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a găzduit la 21 septembrie 2021 o discuție de politici în format online dedicată reformei sectorului justiției. Reuniunea a fost organizată în cooperare cu Ministerul Justiției, Directoratul General pentru Justiție al Comisiei Europene, Grupul de experți ad-hoc al Consiliului Europei privind reforma justiției în Republica Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova și cu sprijinul Fundației Soros Moldova.

În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Serviciului European de Acțiune Externă (EEAS), membri ai Grupului ad-hoc al experților de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiției, Ministrul Justiției, Președinta Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile. Participanții au făcut un schimb de opinii cu privire la ultimele evoluții și prioritățile de intervenție din sectorul justiției promovate în Republica Moldova care au vizat în special:

  1. Promovarea amendamentelor la Constituția Republicii Moldova cu privire la consolidarea independenței sistemului judecătoresc votat recent în prima lectură de Parlamentul Republicii Moldova;
  2. Modificările legislative privind procedura de selecție și numire a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor;
  3. Modificările la legea procuraturii privind introducerea unui nou mecanism de evaluare a activității Procurorului General;
  4. Conceptul de evaluare și selecție extraordinară a judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului oficialii moldoveni, experți ai Consiliului Europei, Comisiei Europene și societății civile au discutat de asemenea despre definitivarea și adoptarea până la sfârșitul anului curent a Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025, dar și despre oportunitatea lansării unui mecanism permanent de evaluare externă a procesului de implementare a reformei justiției și consolidarea statului drept în Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului IPRE „Consolidarea rezilienței față de cleptocrația sistemică din Republica Moldova” susținut financiar de Fundația Soros Moldova. 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă