Raionul Cantemir va avea un Ghid turistic despre locurile cu potențial turistic din raion, până la finele anului 2021



Astăzi, 12 martie curent, în cadrul Consiliului raional Cantemir a fost desfășurată prima ședință de lucru cu echipa responsabilă de elaborarea Ghidului turistic al raionului Cantemir.

160213770 3604480066346909 4787061701544156911 n

Dialogul a avut loc în cadrul proiectului "Escapeland - Dezvoltarea și promovarea în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre”, iar la ședință au fost participat pe de o parte echipa de implementare a proiectului, Președintele Consiliului Raional Cantemir, domnul Ichim Anatoli, specialistista din cadrul Serviciului Cultură și Turism, dna Baranov Tatiana, reprezentanta Direcției Agricultură, Economie și Relații Funciare, dna Vîlcu Larisa și de cealaltă parte - reprezentanții companiei responsabile de elaborarea Ghidului turistic al raionul Cantemir, în frunte cu ghidul de turism, dna Balatel Elena și Para Sergiu.

159961231 3604480456346870 2250956294480400110 n

În cadrul ședinței, a fost prezentat planul de acțiuni pentru elaborarea ghidului turistic și pașii ce urmează a fi întreprinși pentru realizarea suplimentului informativ despre locurile turistice din raionul Cantemir, ce va fi dezvoltat în cadrul proiectului. Începând cu luna aprilie 2021, echipa se va deplasa în teren, va colecta informații din localitațile rurale ale raionului și va edita un material informativ despre obiectivele și potențialul turistic al raionului Cantemir. Perioada de activitate asupra elaborării Ghidului turistic va dura pâna în luna decembrie 2021.

Raionul Cantemir este un raion frumos și cu potențial încă neexploatat din punct de vedere turistic. Localități rurale din sudul țării și legende încă necunoscute din apropierea malului stâng al râului Prut pot deveni o atracție turistică pentru turiști, doar că este necesar să fie prezentate și promovate printr-un Ghid turistic și o hartă a acestui potențial.

159875023 1563636467178037 9216671728955657400 nVă reamintim, că începând cu 1 iulie 2020, Consiliul Raional Cantemir în calitate de partener regional în cadrul cooperării transfrontaliere în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii „Dunărea de Jos”, care încurajează proiecte durabile între România, Republica Moldova, Ucraina și Republica Georgia, implementează proiectul "Escapeland - Dezvoltarea și promovarea în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre”. Scopul proiectului este de a dezvolta cooperarea transfrontalieră și intensificarea contactelor dintre partenerii din bazinul Mării Negre, satisfacerea necesităților de dezvoltare și promovare a turismului transfrontalier și a antreprenoriatului cultural. De asemenea, creșterea atractivității bazinului Mării Negre (BSB) prin investiții în turismul activ și creșterea fluxului de turiști interesați de activități turistice și culturale în această regiune, reprezintă un obiectiv propus de proiect de a genera dezvoltare economică și a stimula sectorul turistic.