Educația Mediatică se extinde în bibliotecile publice din Republica Moldova



Un număr de 120 de bibliotecari din republică au primit certificate de absolvire a cursului de instruire în Educație Mediatică și Informațională (EMI) și s-au învrednicit o dată cu aceasta titlul de Formator în EMI, fapt ce le permite să organizeze instruiri în acest domeniu cu membrii comunității. Pentru prima dată, în calitate de instructori-formatori au fost 12 bibliotecare, ce dețin competențe avansate în Educație Mediatică și Informațională, altfel spus, dețin cunoștințe aprofundate în EMI și în tehnicile de predare și învățare. Instruirile s-au desfășurat în cadrul programului ”Consolidarea presei independente și a Educației mediatice”, implementat de organizația franceză ERIM (Irex Europe), în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din R. Moldova (ABRM).

Festivitatea de înmînare a certificatelor s-a desfășurat în perioada declarată de UNESCO  ”Săptămâna Globală a Educației Mediatice și Informaționale” (26-30 octombrie) la sediul Bibliotecii Naționale a R. Moldova. Participantele din diferite raioane au fost grupate pe zile, astfel încît să se evite adunarea în grup mare. Astfel luni, pe 26 octombrie certificate au fost decernate bibliotecarelor din raioanele:

Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Rezina, Șoldănești și Telenești, alături de formatoarele lor: Maria Furdui, directoarea bibliotecii raionale din Telenești, Galina Davidic, directoarea bibliotecii raionale din Rezina și Natalia Popușoi, șefă serviciu de instruire și formare de la Biblioteca raională din Căușeni.

Pe 27 octombrie, bibliotecarele din raionale Călărași și Ungheni, împreună cu trainerele lor Aliona Manciu (Biblioteca Publică Raională Ungheni) și Iulia Iachimovschi (Biblioteca Publică Frăsinești) și-au primit certificatele mult așteptate.

Miercuri, pe 28 octombrie am recunoscut meritele formatoarelor Natalia Ghimpu (BNM) și Nadejda Pădure (directoarea bibliotecii publice raionale din Strășeni), care și-au invitat studentele din raioanle Ialoveni și Strășeni la evenimentul festiv, iar joi, 29 octombrie am încurajat bibliotecarele care au venit din raioanle Cimișlia, Basarabeasca și Hâncesti să ducă mai departe mesajul și toate cunoștintele acumulate în acest răstimp de la neobositele și minunatele bibliotecare super trainere: Diana Silivestru (BNM) și Iulia Spinu (directoarea Bibliotecii de la Cimișlia).

De un eveniment aparte au avut parte bibliotecarele din zona de nord, care au venit la Biblioteca Publică ”Ion Creangă” din Bălți,  vineri, 30 octombrie, ca să-și ia certificatele, iar cuvinte de mulțumire s-au îndreptat spre formatoarele lor Maria Furdui, care a instruit grupul de bibliotecare din raionul Sîngerei, Elena Voițeniuc (Bălți), care le-a ghidat pe bibliotecarele din Bălți, Rîșcani și Glodeni și Marina Rusu (Biblioteca Academiei de Științe), care a avut grijă ca Educația Mediatică și Informațională să ajungă la bibliotecarele din raionul Drochia.

Formatoarele au trecut pe parcursul a 6 luni cursul integral de EMI, conform programului și manualului on-line de Educație Mediatică și Informațională https://biblio-emi.md/cuprins/ coordonat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, conceput și scris de Natalia Grîu, expert în EMI, actualmente, secretară de stat în cadrul ministerului.

Ele au studiat toate cele 8 module, ce curpind teme actuale și importante pentru dezvoltarea gândirii critice a cetățenilor: Funcțiile și tirpurile de media, mass media în societatea contemporană, structura și caracteristicile știrilor, fenomenul știrilor false, manipularea, propaganda, combaterea stereotipurilor, siguranța online, noile media și cultura comunicării, neticheta, etica și deontologia în jurnalism, rolul presei în promovarea cetățeniei active etc.

Mai departe, ele sunt încurajate să transmită cunoștințele acumulate prin intermediul tehnicilor de predare învățate membrilor comunității din care fac parte. Majoritatea au accentuat importanța acestui domeniu și și-au propus să inițieze un serviciu nou la bibliotecă, menit să inițieze populația în Educație Mediatică și Informațională și să dezvolte gândirea analitică.

Programul ”Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova” este  implementat de IREX Europe, actualmente ERIM, începând cu anul 2014 și a instruit pe parcursul ultimilor 6 ani peste 600 de bibliotecari din bibliotecile publice, școlare și universitare. Aceștia la rândul lor, au instruit peste 8 mii de cetățeni (elevi, adulți, seniori, colegi bibliotecari). În 45 de biblioteci au fost amenjate zone media (Ungherașe Media), destinate informării corecte a cetățenilor.  În parteneriat cu ABRM, ERIM a elaborat primul manual digital de Educație Mediatică și Informațională destinat bibliotecarilor https://biblio-emi.md/Introduceti descrierea imaginiiIntroduceti descrierea imaginii

Articol adaugat de: Daniela Galai
Alte articole de la acest autor: