Tinerii/-ele alegători/-oare din Republica Moldova urmează să fie informați despre procesul electoral, procedura de vot și încurajați să participe activ la votare



În contextul alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, planificate pentru data de 1 noiembrie 2020, Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională lansează proiectul “Exersează-ți dreptul la vot - Informarea tinerilor alegători despre procesul electoral și procedura de vot.

Proiectul și-a demarat activitățile cu sesiuni de informare pentru tinerii alegători, în format online, pentru 24 de regiuni ale țării. Pentru tinerii votanți, din oricare raion, care-și doresc să particicipe la una din sesiunile ce vor fi organizate, înregistrarea este deschisă și sunt bineveniți să acceseze link-ul: https://forms.gle/W3EqXM642GJEvG4e8

Aceste sesiuni se desfășoară cu scopul de a contribui la creșterea culturii electorale și a gradului de informare a tinerilor votanți despre procesul electoral și prezentarea simplificată a procedurii de vot, inclusiv încurajarea tinerilor să-și exercite dreptul constituțional – cel de a vota. Discuțiile online se vor desfășura în perioada pre-electorală și vor sensibiliza tinerii alegători cu privire la importanța implicării în exercițiul electoral în cadrul alegerilor prezidențiale și stimularea acestora să fie activi în ziua scrutinului.

Proiectul “Exersează-ți dreptul la vot - Informarea tinerilor alegători despre procesul electoral și procedura de vot” își propune să contribuie la dezvoltarea culturii și educației electorale a tnerilor alegători, amplificarea activismul civic și promovarea importanței exercitării dreptului la vot în rândul tinerilor, inclusiv să încurajeze implicarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor prin participarea la vot și creșterea gradului de încredere în autoritățile responsabile de organizarea și desfășurarea alegerilor.

În cadrul proiectului vor mai fi elaborate și distribuite, la nivel național, următoarele produse: un spot video, o broșură informativă dedicată tinerilor votanți și o platformă dedicată tinerilor alegători cu informații utile și schimb de impresii. 

Pentru detalii și informații suplimentare, puteți contacta echipa de proiect la adresa de email a organizației contact.centruldeinstruire@yahoo.com

Acest articol face parte din cadrul proiectului “Get out the vote – Informing young voters about the electoral process and procedures”, finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin Centrului de Instruire și Dezvoltare Educațională și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională este o organizație non-profit, constituită în anul 2017, cu scopul de a contribui la dezvoltarea educațională a comunității din regiuni și a educației civice a cetățenilor. Misiunea Centrului este de a contribui la informarea, educarea și dezvoltarea competenților tinerilor din regiuni (zonele rurale) de a se implica activ în comunitate, în procesul de luare a deciziilor, dezvolta spiritul civic, promova dezvoltarea educațională și voluntariatul.

118938575 910295529378698 3551197990186192513 n