Jurnaliștii și ONG-urile locale şi-au consolidat capacitățile în domeniul combaterii corupției

Peste 80 de persoane, jurnalişti şi reprezentanți ai ONG-urilor locale, au participat, în perioada iunie-iulie 2020, la patru seminare de instruire pe subiectul „Monitorizarea și elucidarea cazurilor de corupție la nivel local”. Seminarele au fost desfășurate online pe platforma zoom pentru regiunile: Nord, Centru, Sud şi Unitatea  Teritorială Autonomă Găgăuzia. Activităţile sunt parte a proiectului „Media regională împotriva corupției locale”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” în perioada martie - septembrie 2020.

În cadrul seminarelor, experţii IDIS „Viitorul”, Eduard Ţugui, Veaceslav Berbeca şi Ion Tăbârţă, au vorbit participanţilor despre „cadrul legal și instituția anticorupție din Moldova: prevederile noului „pachet de integritate”; despre „declarația de avere și interese personale: conținut și procedură. Totodată, jurnaliştii şi ONG-iştii locali au fost informaţi despre „sistemul de control al averilor și intereselor persoanelor cu funcții publice”.

De asemenea, participanţii la seminar au avut ocazia să afle de la jurnaliştii de investigaţie ai Ziarului de Gardă, Victor Moşneag şi Olga Bulat, cum se documentează şi se produce o investigație jurnalistică despre averile și interesele funcționarilor. Jurnaliștii, participanți la seminare, în urma experienței acumulate, pot elabora investigaţii jurnalistice. Ca rezultat al seminarelor,  jurnaliştii de la Televiziunea Nordului şi Impuls TV, au realizat investigaţii jurnalistice:

https://www.tvn.md/ro/archives/7510    (în limba română)

https://www.tvn.md/archives/7539 (în limba rusă)

https://impulstv.com/video/in-situatii-similare-institutiile-statului-apreciaza-diferit-starea-unor-alesi-locali-pe-unii-ii-condamna-pe-altii-ii-favorizeaza/

https://cuvintul.md/22366/institutiile-statului-apreciaza-diferit-faptele-unor-alesi-locali-pe-unii-ii-condamna-pe-altii-ii-favorizeaza/?fbclid=IwAR3L9kWl1t_vQgiXHtdI6xTx8wi8oT-J7vIeKWi3vqcwhXG6sMIFE78MgH0

 „Chiar dacă se vorbește mult despre lupta cu fenomenul corupției, aceasta rămâne o mare povară pentru Republica Moldova. Corupția influențează negativ asupra libertății presei și în general asupra drepturilor omului și din păcate Republica Moldova şi-a înrăutățit poziția accentuând tendința din ultimii ani. De fiecare dată găsesc binevenite seminarele organizate la tema luptei împotriva corupției, dar din păcate acestea nu aduc mari schimbări la nivel național. Monitorizarea și elucidarea cazurilor de corupție este percepută de fapt ca o încercare de stopare a acestui fenomen, dar esența stă în modul de gândire a celor implicați în acest proces. La seminar am discutat  și despre corectitudinea declarării averii și intereselor personale ale funcționarilor publici. Astfel am elucidat o mulțime de cazuri a îmbogățirilor nejustificate și a impactului pe care îl are nivelul  funcției ocupate asupra persoanei”, a spus Tatiana Creţu, jurnalistă la ArtTV Străşeni.

„Seminarul a fost  interesant şi principalul util, atât pentru jurnaliști, APL, cât şi pentru ONG-urile locale. Ne-a interesat modalitatea de verificare a declarațiilor de avere a aleșilor locali, conflictul de interese la nivel de Primărie, modalitatea de a reflecta cazurile de corupție în mass media locală. Deja, încurajați de cunoștințele obținute, pregătim pentru ONG Prospect o analiza a declarațiilor de avere a consilierilor raionali şi orăşeneşti din Cimișlia. Rezultatele le vom comunica APL şi le vom da publicităţii”, a spus Andrei Bargan, director MEDIA TV Cimișlia şi ONG Prospect Cimișlia.

„Actele de corupţie, cu implicarea demnitarilor și funcționarilor publici de nivel local, ajung mai rar în  vizorul mass-mediei. Asta pentru că de multe ori redacțiile din teritoriu nu dispun de suficienți jurnaliști pregătiți pentru a investiga aceste cazuri. Ridicarea nivelului profesional al mass-mediei din regiune este necesar pentru a putea identifica și investiga cazurile de corupție la nivel local. Astfel de instruiri sunt indispensabile în formarea jurnaliștilor care își propun investigarea cazurilor de corupție. În cadrul instruirilor promovate de IDIS, mulți jurnaliști din regiune, nu doar că au aflat cum să facă o investigație în cazul când apar anumite dubii vizavi de unii funcționari publici sau instituții publice, dar au putut beneficia și de asistență pe parcursul elaborării materialelor de investigație”, a spus Viorica Bugulean, jurnalistă la TVN (Televiziunea Nordului).

”IDIS ”Viitorul” în permanență, în cadrul diverselor proiecte, implementate pe parcursul celor 27 de ani de activitate, a acordat o atenție deosebită dezvoltării mediei regionale și în mod special implicării mediei regionale în combaterea corupției la nivel local. Corupția în Republica Moldova rămâne a fi o problemă majoră, o problemă care frânează substanțial dezvoltarea socio-economică a țării și induce o stare de neputință, neîncredere și nervozitate în societatea moldovenească. Prin intermediul proiectului ”Media regională împotriva corupției locale”, coordonat eficient de Ana Znaceni, experții IDIS ”Viitorul”, în cadrul seminarelor desfășurate, au venit cu soluții practice vis-a-vis de consolidarea capacităților și competențelor jurnaliștilor și reprezentanților ONG-urilor locale în procesul de  prevenire și combaterea corupției la nivel regional și local. Sperăm foarte mult  că în felul acesta s-a făcut un pas concret în eradicarea corupției în țara noastră”, a spus Liubomir Chiriac, directorul IDIS Viitorul.

În total 16 jurnalişti, participanţi la seminare, vor avea ocazia să elaboreze investigaţii jurnalistice pe viitor.

Proiectul „Media regională împotriva corupției locale”, are ca scop consolidarea capacităților jurnaliștilor locali și a ONG-urilor locale în domeniul combaterii corupției și anume: declarația de venit și interese a aleșilor locali. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare și de promovare a democrației al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

În cadrul proiectului sunt planificate să fie organizate, în luna august, două vizite de studiu la Centrul Național Anticorupție și la Autoritatea Națională de Integritate. De asemenea, este prevăzută realizarea a trei podcasturi pe subiecte legate de monitorizarea și elucidarea cazurilor de corupție locală, precum și un studiu de evaluare a declarației de avere și a intereselor personale ale persoanelor cu demnitate publică din cele regiuni ale Moldovei – Nord, Centru și Sud.

Evenimentele au loc în cadrul proiectului „Media regională împotriva corupției locale”, implementat de către IDIS „Viitorul” cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare și de promovare a democrației al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Proiectul urmărește scopul de a promova intoleranța publică la corupție și de a sprijini eforturilor anticorupție din Moldova, prin implicarea activă a mass-mediei regionale și a OSC-urilor locale.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă