Parlamentul a adoptat Legea voluntariatului



Parlamentul a discutat vineri, 18 iunie 2010, în lectura a II-a proiectul de lege cu privire la voluntariat. În şedinţa plenară a Parlamentului a fost dezbătut Tabelul de divergenţe asupra proiectului de lege, care conţine toate avizele din partea Comisiilor parlamentare, Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului, precum şi avizul Guvernului. În cadrul dezbaterilor din Parlament, a fost propus ca stagiarele în cadrul partidelor politice, în cadrul administraţiei publice centrale şi locale să fie considerată ca activitate de voluntariat – aviz care a fost respins de către Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi care a fost susţinută şi de către membrii Comisiei parlamentare pentru educaţie, cercetare, cultură, tineret, sport şi mass-media. De asemenea, a fost propusă excluderea domeniilor de interes public, pe motiv că acestea nu reprezintă o listă exhaustivă a domeniilor de interes public – aviz care iarăşi a fost respins, deoarece lista domeniilor de interes public în care se poate desfăşura activitatea de voluntariat a fost elaborată în urma multiplelor consultări care au avut loc cu reprezentanţi ai societăţi civile, experţi naţionali şi internaţionali, precum şi-n urma analizei practicilor altor state în specificarea domeniilor de interes public. Cu toate obiecţiile şi recomandările pe care le-au avut deputaţii, Legea voluntariatului a fost adoptată în lectura a II-a. După aceasta, Legea voluntariatului urmează a fi promulgată de către Preşedintele R. Moldova, iar ulterior publicată în Monitorul Oficial. Coaliţia Voluntariat aduce mulţumiri partenerilor şi finanţatorilor care au susţinut acţiunile de lobby şi advocacy în procesul de adoptare a Legii voluntariatului, în special Fundaţiei Soros – Moldova şi Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, care din 2006 au oferit suportul lor în derularea acestui proiect. De asemenea, ţinem să mulţumim Centrului de Drept Necomaercial din Budapesta şi Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) care a realizat 2 expertize asupra proiectului de lege cu privire la voluntariat şi o analiză cost-beneficiu, în procesul de adoptare a acestuia. Voluntarii din R. Moldova vor putea beneficia de un şir de măsuri de stimulare a voluntariatului: credite educaţionale, considerarea voluntariatului ca experienţă de muncă, considerarea voluntariatului la angajare, înmatriculare în instituţiile de învăţământ etc. Anume prin aceste mecanisme de motivare a voluntarilor, R. Moldova devine statul cu una din cele mai bune legi a voluntariatului în spaţiul CSI şi unele state ale Uniunii Europene.