Cartea „COPILUL MEU e singur acasă”, elaborată în Moldova, a fost adaptată în franceză şi bulgară



altCartea „COPILUL MEU e singur acasă”, elaborată în Moldova, a fost adaptată în franceză şi bulgară: „MON ENFANT est reste au pays” şi „ДЕТЕТО МИ остана в родината”

17 iunie 2010


Cartea „Copilul meu e singur acasă”, elaborată în Moldova, a fost editată în Franţa, în franceză, bulgară şi română, şi este folosită acum ca o resursă de comunicare între emigranţii din Franţa şi copiii care au rămas în ţările lor de origine – Republica Moldova, Bulgaria, România.

Acest ghid a fost realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) din Moldova şi Asociaţia ALC din Franţa, în cadrul unei iniţiative de sprijin pentru copiii şi părinţii afectaţi de migraţie, susţinută de Uniunea Europeană, printr-un program comun al Comisiei Europene şi Naţiunilor Unite în domeniul Dezvoltării şi Migraţiei.

„Resursa pe care am elaborat-o aici, în Moldova, s-a dovedit a fi valoroasă pentru partenerii noştri francezi, care au tradus ghidul în franceză şi bulgară şi au adaptat conţinutul la contextul specific din Franţa”, afirmă Cezar Gavriliuc, Preşedintele Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului.

„În Franţa, acest ghid, adresat părinţilor migranţi care muncesc şi locuiesc aici – originari nu doar din Moldova, ci şi din România şi Bulgaria – este distribuit de Asociaţia ALC şi de toţi cei 65 de partenerii ai Mecanismului Naţional francez de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului ”, spune Federica Marengo, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei franceze ALC, o organizaţie care oferă asistenţă migranţilor în situaţii vulnerabile.

Resursa editată în franceză, bulgară şi română este adresată părinţilor şi se axează pe următoarele repere şi mesaje:
• Pregătiţi din timp plecarea: evitaţi secretul
• Ajutaţi-vă copiii să identifice reperele necesare pentru a-şi organiza viaţa fără Dumneavoastră
• Relaţia dintre copiii Dumneavoastră şi îngrijitor
• Banii trimişi în ţară
• Cadourile pe care le faceţi copiilor alt
• Telefonul, scrisorile şi internetul pot să vă ajute să păstraţi relaţia cu copiii Dumneavoastră
• Întâlnirea cu copiii după o perioadă de despărţire
• Situaţii de risc

Cărţile de comunicare „Copilul meu e singur acasă. Carte pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate” şi „Singur acasă. Carte de buzunar pentru fete şi băieţi cu părinţi plecaţi în străinătate” sunt produse comune, create în 2007 şi 2008, de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului şi Agenţia de comunicare „URMA ta”.

Ediţiile adaptate în franceză şi bulgară ale cărţii „Copilul meu e singur acasă” poartă titlurile „Mon enfant est reste au pays” şi „Детето ми остана в родината”.

Proiectul „Sprijin pentru copiii şi părinţii afectaţi de migraţie” este implementat în parteneriat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Republica Moldova şi Asociaţia ALC din Franţa, cu suportul financiar al Iniţiativei Comune pentru Migraţie şi Dezvoltare/Joint Migration and Development Initiative (JMDI) a Comisiei Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). JMDI este implementat de Programul Naţiunilor Uniune pentru Dezvoltare (PNUD), Oficiul din Bruxelles, în parteneriat cu Comisia Europeană, cu implicarea directă a agenţiilor ONU – ICNUR, UNFPA, ILO şi OIM.

Informaţii:
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)
Tel.: 72 65 98, 74 78 13, 74 46 00
E-mail: ciddc@yahoo.com , monitor.childrights@gmail.com  
Web: http://www.childrights.md/