Revitalizarea Comisiilor de monitorizare a locurilor de detenţie



Începînd cu data de 13.05.2010, conform deciziei Consiliul raional Leova  nr 4.2 din 06.08.2009, în raionul Leova a început a activa comisia de monitorizare a locurilor de detenţie.

Comisia de monitorizare este un organ permanent, fără statut de persoană juridică, instituit în fiecare unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea unde există instituţii care asigură detenţia persoanelor.

Comisia de monitorizare funcţionează în temeiul Legii nr. 235 - XVI din 13 noiembrie 2008 privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor, precum şi Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei de monitorizare a respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 286  din 13 aprilie 2009.

Comisia de monitorizare are sarcina de a verifica şi supraveghea condiţiile de detenţie şi modul în care sînt trataţi deţinuţii în instituţia care asigură detenţia persoanelor, aflată în raza unităţii administrativ-teritoriale în care a fost constituită comisia, iar concluziile ei se expun într-un raport asupra faptelor constatate.

Atribuţiile comisiei de monitorizare  sunt:
a) să evalueze condiţiile de detenţie a deţinuţilor şi tratamentul aplicat acestora;
b) să aibă acces fără restricţii în orice sector al instituţiei care asigură detenţia persoanelor, cu excepţia obiectivelor de pază, în orice moment al vizitei şi fără o aprobare prealabilă, cu condiţia respectării regulilor de securitate şi a regimului din instituţie;
c) să solicite de la administraţia locului de detenţie, precum şi de la autorităţile administraţiei publice, toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru monitorizare, cu excepţia informaţiilor ce constituie secret de stat;
d) să discute cu deţinuţii, doar cu acordul acestora, fără martori sau sub supravegherea vizuală a administraţiei dacă condiţiile de securitate o cer;
e) să sesizeze şi să facă demersuri către autorităţile statului în vederea realizării sarcinilor de monitorizare privind respectarea drepturilor omului în instituţia care asigură detenţia persoanelor;
f) să primească plîngeri privind respectarea drepturilor omului în instituţia care asigură detenţia persoanelor atît din partea deţinuţilor şi a rudelor acestora, cît şi din partea altor persoane fizice sau juridice;
g) la solicitarea instanţei de judecată sau a administraţiei instituţiei care asigură detenţia persoanelor, să-şi prezinte opiniile privind posibilitatea liberării condiţionate înainte de termen a deţinutului, privind înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, privind liberarea de pedeapsă a minorilor, liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei, liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave, aplicarea actului de amnistie, precum şi, la solicitarea Preşedintelui Republicii Moldova, privind posibilitatea aplicării actului de graţiere.

Pentru informaţii suplimentare şi relaţii de contact , adresati-va la nr. de telefon 0263 2 45 85  sau prin e-mail la  prolex.leova@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Persoana de contact- Vacarciuc Dinu, Preşedintele Comisei de monitorizare a locurilor de detenţie  din  raionul Leova ,  Preşedintele Asociaţiei Obşteşti Pro Lex, http://prolex.isgreat.org .

Asociaţia Obştească Pro Lex
str. Uniriii 107,
MD-6301, Or Leova,  Republica Moldova

Tel (+ 373 263) 24585;
GSM: +373 79012597
E-mail: prolex.leova@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
Web: http://prolex.isgreat.org

Articol adaugat de: Dinu Vacarciuc
Alte articole de la acest autor: