PROGRAMUL GUVERNAMENTAL FISM A CONSOLIDAT SECTORUL ASOCIATIV LA NIVEL LOCAL



Fondul de Investitii Sociale din Moldova (FISM) continua sa contribuie la consolidarea sectorului asociativ in provincie. Cele peste 400 mini-proiecte realizate de FISM a generat crearea a circa 400 de organizatii neguvernamentale locale, multe dintre ele fiind inregistrate in mediul rural. Declaratia apartine lui Mihai Godea, director executiv al Centrului Contact, precizeaza DECA-press.

"In Republica Moldova la o mie de locuitori revin aproape doua organizatii obstesti. In prezent sectorul asociativ numara circa sapte mii organizatii neguvernamentale. Dintre acestea 3,5 mii activeaza la nivel national, iar 3,5 mii activeaza la nivel local. In anul 2002 doar o treime din organizatiile obstesti erau inregistrate la nivel local", afirma Mihai Godea.

Potrivit directorului executiv al Centrului Contact, progresul dezvoltarii comunitare la nivel local, inregistrat in ultimii cinci ani, se explica prin faptul ca una din cerintele de eligibilitate ale proiectelor realizate de FISM era implicarea unei organizatii neguvernamentale locale in implementarea proiectului. Astfel, liderii locali, avand intentia de a atrage fondurile in localitate, au creat ONG-uri, explicand ca asa le-au zis cei de la FISM. In acelasi, timp unele din organizatiile create sub influenta FISM-ului nu au continuat sa implementeze si alte proiecte de dezvoltare comunitara dupa finalizarea primului proiect.

Studiul privind situatia sectorului neguvernamental realizat de SBS AXA la finele anului trecut arata ca in ultimii cinci ani organizatiile ce activeaz? in domeniul dezvoltarii comunitare au inregistrat o evolutie spectaculoasa (14,1%). Dintre cele sapte mii de organizatii inregistrate pana in prezent 24,7% activeaza in domeniul social, iar 22,4 % in domeniul educatiei.

DECA-press noteaza ca FISM este un proiect creat in anul 1999 de catre Guvernul Republicii Moldova cu suportul Bancii Mondiale si are scopul de a contribui la implementarea Strategiei de Crestere Economica si Reducere a Saraciei in Moldova prin finantarea a 85% din costul proiectelor implementate de comunitati.

Sursa: DECA-press