Activiști comunitari tineri – în acțiune



img20 de tineri s̗i tinere din 18 raioane s̗i municipii ale t̗ării, au participat la cursul de instruire „Sporirea implicării tinerilor prin intermediul jocurilor de societate, organizat în cadrul proiectului ACT (activiști comunitari tineri), implementat de AO Asociația pentru Inovare, Educația s̗i Dezvoltarea Tineretului, cu suportul financiar al Agenția Națională pentru Tineret s̗i Activității de Tineret prin intermediul Programului de Granturi 2023 pentru organizațiile de tineret.

Scopul proiectului este sporirea gradului de participare comunitară, pentru 20 de tineri, din 20 de comunități rurale ale Republicii Moldova, prin intermediul activităților de educație non-formală și jocurilor de societate.

Astfel, în data de 29 septembrie-1 octombrie 2023, au avut loc 3 zile de instruire pline de activități, printre care s-au regăsit: familiarizarea cu noțiunea de implicare și lider comunitar din perspectiva educației non-formale, formarea abilităților de facilitator în cadrul activităților de tineret și modul de organizare și desfășurare al Cluburilor locale al jocurilor de societate.

La finele cursului, participanții au primit sub formă de donație un set de 11 jocuri de societate, cu care, vor organiza activitatea a 20 de cluburi al jocurilor de societate.

Rață Daniela, din Sipoteni, Călărași, a afirmat că imediat la întoarcere în localitate, va organiza minim 3 activități în cadrul Clubul Jocurilor de Masă.

 „Acest proiect a fost unul din cele mai fun, unice și utile proiecte la care am participat în acest an. Apreciez întreaga echipă care s-a ocupat de organizarea acestui proiect, încât ei au reușit să îmbine perfect partea teoretică cu cea practică, împreună cu energizante distractive și pauze de odihnă frecvente și bine puse la punct.”, ne-a comunicat Buyuklyu Gabriel, Văleni, Cahul.

O altă participantă din mun. Bălți, a declarat: „A fost superb, totuși îmi făcusem unele așteptări, dar realitatea a întrecut cu mult aceste așteptări create. Echipa a fost selectată foarte iscusit, ceea ce a contribuit să ne înțelegem de minune și revăzând activitățile pe care le-am desfășurat, să-mi lăcrimeze ochii de fericire și puțină tristețe. Apropo, „energizantele” și jocurile de cunoaștere au fost alese foarte bine și au contribuit în mare parte la împrietenirea echipei. Totul a fost minunat, deja îmi este dor de toți.”

În urma activităților de follow-up, beneficiarii proiectului vor fi implicați în cadrul Hackatonului jocurilor de societate.

Iar pentru cei mai curioși despre cum a avut loc activitatea, vedeți în pozele de mai jos. Fiți cu ochii pe noi.