Prima conferință „Product Management” în Moldova: cum pot produsele și inovația să schimbe lumea



Peste 250 de manageri de produs, antreprenori, marketologi, manageri de proiecte, dezvoltatori IT și analiști au participat, în data de 3 decembrie, la prima conferință despre managementul de produs în R. Moldova. Evenimentul a fost organizat de către „Product Management Community Moldova”, dezvoltată în cadrul „Technovator”, reunind pe scenă circa 11 speakeri din țară și din Europa.

Evenimentul a inclus trei sesiuni, în cadrul cărora au fost abordate subiecte precum „mindsetul”, procesele și instrumentele unui manager de produs, tendințele și strategiile în managementul de produs, modalitățile de dezvoltare și crearea produselor „cu sens”. De asemenea, în cadrul panelului de discuții, moderat de Serghei Botezatu, manager de proiect la PNUD Moldova, au fost abordate modalitățile prin care „mindsetul” orientat pe produs contribuie la dezvoltarea soluțiilor sustenabile, atât în mediul privat, cât și la nivel guvernamental. Aceste aspecte au fost discutate cu Serghei Daradur, manager de proiect la „Paynet”, Victor Sagaidac, CIO la „Orange Moldova”, și Vadim Jeleascov, CEO la „Simpals Studio”. 

„Prin intermediul acestei conferințe, ne-am propus să accentuăm rolul managerilor de produs în dezvoltarea unei R. Moldova prospere, ei fiind cei care pot aduce schimbări majore, atât în domeniul IT, cât și non IT, precum industria imobiliară, și, în special, în sectorul public. Totodată, am vrut să fie prezentate cele mai noi tendințe, exemple și abordări pentru a accelera inovația”, a menționat Mary Nemciuc, directorul executiv al „Technovator” și cofondatoarea „Product Management Community Moldova”.  

„Consider că acesta este un pas mare pentru dezvoltarea R. Moldova. Astăzi, atât de mulți oameni au devenit interesați de subiectul creării și dezvoltării produselor. Aceasta este o abordare complet diferită a muncii, un alt nivel de gândire. Când toți cei care sunt implicați în crearea unui produs gândesc ca un antreprenor și își asumă responsabilitatea, atunci calitatea produselor în R. Moldova va fi net superioară, cu accentul pus pe utilizatori/consumatori, și nu doar pe profit”, a spus Elena Pavlovskaya, cofondatoarea „Product Management Community Moldova” și Senior Product Manager.

 

Lecții învățate și sfaturi de la cei mai tari profesioniști în managementul de produs

În cadrul conferinței, speakerii invitați, profesioniști și experți în domeniul managementului de produs, au relatat din experiența lor în dezvoltarea produselor, provocările și succesele și abilitățile necesare unui manager de produs. Iată doar câteva dintre lecțiile și sfaturile oferite:

  • Alex Yemelianov, CEO la „Hirin”, manager de produs cu o experiență de 10 ani în companii precum „MacPaw”, „Badoo”, „Bumble”, „Bioniq”, „Kama”, a împărtășit cele 10 lecții învățate în cariera sa, de la manager de produs în Kiev, la CPO în Londra: „Go hard or go home - ieși din zona de confort, fii responsabil dacă vrei să evoluezi în carieră și nu subestima importanța cunoașterii limbii engleze!”.
  • Aliona Levca, CEO la „MGrinder ICT”, cu experiență în Management Consulting și CFO, a vorbit despre importanța asigurării securității cibernetice în managementul de produs și creșterea gradului de conștientizare cu privire la atacurile cibernetice: „Nimeni nu este ferit de atacuri cibernetice. Trebuie să înțelegem că rămânem mereu în urma hackerilor și este necesar să schimbăm abordarea față de acestea”.
  • Dmitry Grinshpun, Growth Product Manager la „Doodle”, a enumerat caracteristicile utile și inutile ale produselor și a spus despre creșterea șanselor de succes ale unui produs în procesul de dezvoltare: „Învață de două ori, dezvoltă produsul din prima încercare!”
  • Veaceslav Cunev, CEO la „Deeplace”, profesionist IT cu peste 30 de ani de experiență, a relatat despre gândirea sistemică și de ce este aceasta o prioritate pentru managerii de produs, dar și despre pașii care trebuie respectați: „Trebuie să fii mereu cu un pas înainte, asta e cheia succesului! Gândește după reguli. Succes. Rezolvă rapid sistemul de orice complexitate. Nu scăpa nimic important din vedere”.
  • Despre tehnologia fără cod și lansarea rapidă de noi aplicații și servicii a povestit Vlad Larin, cofondatorul „Zeroqode”: „Tehnologia fără cod nu înseamnă neapărat și lipsa efortului în dezvoltarea produselor. Ba mai mult, trebuie să știi cum să găsești instrumentul potrivit. Tehnologia fără cod înseamnă mai repede, mai puține costuri și multă flexibilitate”.
  • Eugeny Plokhoj, Head of product și General Manager la „Readdle”, a vorbit despre cele mai importante principii ale managementului de produs, locul ocupat de produs în mediul de afaceri și regulile de aur ale managerului de produs: „Un manager de produs trebuie să cunoască, obligatoriu, două lucruri: cum să crească raportul împrumut-valoare și cum să scadă costul de achiziție al clienților”.
  • Anton Perkin, CEO la „FusionWorks”, community builder cu o experiență de peste 10 ani în management, a oferit următorul sfat: „Roagă-ți prietenii să testeze produsul și să-ți spună părerea lor sinceră despre ce ai putea îmbunătăți”.
  • Vladimir Balaban, CEO la „Steelbox”, business angel și antreprenor de succes, a povestit despre experiența sa în dezvoltarea soluțiilor și produselor, de la materiale rebut, la construcții complexe: „Iubiți problemele! Găsiți soluții!”
  • Ivan Kavalerov, CTO la „Pathway” și keynote speaker, a vorbit despre cum produsele și domeniul managementului de produs pot crea un viitor mai bun, iar sfatul său pentru managerii de produs este următorul: „Construiți viitorul în care ați vrea să trăiți. Dacă aveți o idee cum să faceți lumea mai bună – acționați”.
  • Vadim Jeleascov, CEO la „Simpals Factory”, una dintre principalele companii IT din Moldova, a relatat despre rolul trackerului în procesul de dezvoltare a produselor și a îndemnat participanții să informeze cât mai multă lume despre managementul de produs și rolul managerului de produs în cadrul unei companii.

La finalul evenimentului, participanții au avut ocazia să socializeze cu alți profesioniști din domeniu și speakeri, dar și să participe la un atelier organizat de PNUD Moldova privind finanțarea soluțiilor digitale pentru dezvoltarea sustenabilă a țării.

Conferința „Product Management Moldova” a fost organizată de către „Product Management Community Moldova”, dezvoltată în cadrul „Technovator”, organizație neguvernamentală care are misiunea de a descoperi talentele locale pentru a dezvolta și implementa inovații. Conferința a fost susținută de către partenerii: Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, UNDP în Moldova, Tekwill, Daac Digital, Steelbox, Newton House și Simpals.