Agenda CJI pentru luna mai

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) începe luna mai cu tradiționala campanie dedicată Zilelor Libertății Presei. Vă invităm să vă alăturaţi evenimentelor noastre pentru a susţine împreună jurnalismul liber și corect!
 

  • Pe 4 mai, CJI lansează Zilele Libertăţii Presei. În 2021, evenimentele se vor desfășura sub sloganul „Informația e un bun public. Susține presa de calitate!”, cu îndemnul-hashtag #SustinemPresa. Cu acest prilej, CJI va organiza un flashmob și o campanie online, va lansa Memoriul privind libertatea presei, precum și un top al celor mai închise instituții de stat în raport cu instituțiile media. Agenda evenimentelor planificate de redacțiile și organizațiile de media poate fi accesată aici.
  • Pe 5 mai, CJI va anunța câștigătorii concursului Tulip Press Awards la cele două secțiuni: Fotografie și Presa online/Presa scrisă. Fotojurnaliștii și jurnaliștii au fost încurajați ca, în materialele expediate la concurs, să abordeze diverse subiecte legate de respectarea drepturilor omului.
  • În această lună, cercetătoarea Aneta Gonța va semna pentru Media Azi un comentariu ce va avea în vizor impactul anulării așa-numitei legi anti-propagandă. Totodată, veți putea citi pe portal un interviu cu William Massolin, șeful Consiliului Europei la Chișinău. Nu ratați tradiționalele caricaturi, emisiuni, dar și știrile zilnice ce au sub lupă probleme din domeniul media.
  • Mediacritica va urmări în continuare cu atenție cum mass-media reflectă subiectele de pe agenda publică și va demasca eventualele abateri. Vom difuza și tradiționalele ediții ale Podcastului cuMINTE, despre credibilitatea resurselor primare de informație din online și propaganda din Republica Moldova. Tot în luna mai, vom publica un comentariu despre aspectele etice în utilizarea cuvintelor și a imaginilor atunci când scriem pe subiecte sensibile. De asemenea, vom distribui un quiz despre podcasting.
  • CJI va continua să colecteze plângeri din partea cetățenilor pe platforma T(V)E Privește, va verifica sub incidența căror prevederi legale și deontologice intră și va raporta cazurile semnalate la Consiliul Audiovizualului. Despre deciziile luate de autoritatea de reglementare vă vom informa în articole de presă publicate pe tvpriveste.mediacritica.md.
  • Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din sfera mass-media și va oferi consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor media. De asemenea, răspunsuri la întrebările de ordin legal ale jurnaliștilor veți afla în rubrica „Juristul Presei”.
  • Ultimul curs din anul curent de învățământ la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism este Jurnalism în situat̗ii de criză. În perioada 11-14 mai, studenții vor afla cum să scrie pe subiecte din zone de conflict armat de la Cătălin Gomboș, jurnalist cu experiență din România și autorul cărții „Piano man în Casa Războiului”, în care a adunat însemnări din Irak și Afganistan. Luna mai va fi de asemenea marcată de campania de admitere pentru noul an de studii 2021-2022.

 
 
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent MoldovaMedia Azi și MediacriticaTwitterTelegram și Instagram.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă