Consiliul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în dialog cu Președintele Republicii Moldova



Conform Statutului CCI, membrii Consiliului Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova s-au întrunit astăzi în ședința ordinară, care a avut drept scop prezentarea raportului de activitate a instituției pentru primele trei luni ale anului 2021 și aprobarea unor acte normative interne.

În cadrul evenimetului a participat Maia SANDU, președintele Republicii Moldova, care a venit cu un mesaj către membrii CCI. Mai mulți membri ai Consiliului au înaintat propuneri către președintele țării și au abordat problemele diferitor sectoare ale economiei precum industria ușoară, agricultură, comerț.

Maia SANDU a menționat că inițiativele CCI sunt binevenite în această perioadă de pandemie, și vor contribui la promovarea businessului autohton atât acasă, cât și peste hotarele țării.

Președintele instituției  Sergiu HAREA a prezentat realizările CCI în primul trimestru a anului, și a venit cu mai multe inițiative concrete, precum revizuirea legislației cu privire la invățământul dual, legea achizițiilor publice, facilitarea exporturilor, dar și promovarea arbitrajului, ca o cale alternativă de soluționare a conflictelor comerciale.

Membrii Consiliului au apreciat suportul oferit de CCI în această perioadă, solicitând ca și în continuare instituția să organizeze cât mai multe evenimente de afaceri, în cadrul cărora membrii Camerei să-și poată promova produsele și serviciile.

Raportul de activitate poate fi accesat aici.

Notă: Consiliul este organul de conducere care determină direcţiile principale ale activităţii Camerei în perioada dintre congrese, se subordonează congresului şi exercită controlul asupra activităţii biroului executiv al Camerei. Membrii consiliului Camerei se aleg de congres dintre membrii Camerei pe un termen de 5 ani în număr de 75 persoane.