Mai aproape de copiii defavorizaţi sunt tinerii…



In condiţiile crizei economice, ce se face tot mai resimţită în Republica Moldova, copiii din familii social vulnerabile devin tot mai afectaţi. Şi dacă copiii din familii cu posibilităţi financiare se gândesc deja la ce le va aduce Moş Crăciun la Anul Nou, cei din familii social vulnerabile se gândesc dacă vor avea mâine o bucată de pâine la dejun. Problema este gravă, în condiţiile în care administraţia publică locală, din cauza optimizărilor de buget, nu au posibilitatea să asigure alimentaţia, cel puţin parţial, acestei categorii de copii.

Noi, Asociaţia Pedagogilor şi Părinţilor “Ştefăneşti încercăm să asigurăm acesti copii cu un pahar de lapte si 2 felii de pîine zilnic, din banii acumulaţi in urma vanzarilor de articole de artizanat confectionate de cele 70  mesterite – eleve ale liceului (fete de masă in set cu servetele, drumuri de masa cu servetele, milee, prosoape etc.) sub indrumarea  D-ei Ceciliei Morohai, director adjunct pentru activitate didactică, profesoaraă de menaj, care implementează la moment proiectul “Producerea obiectelor de artizanat – afacere rentabilă, finanţat de IDP.

Pentru un copil, care acasa nu are ce manca, un pahar de lapte si 2 felii de pâine înseamna foarte mult, dar aceasta nu este de ajuns pentru a se alimenta sănătos. De aceea, ne-am dorit să îmbogăţim raţia zilnică a  acestor copii cu încă un terci cald si un măr. Iar pentru aceasta am apelat la bunăvoinţa Oamenilor.

„Din hambarul mare dacă dai, Dumnezeu adaugă” -  acesta este genericul campaniei de colectare de fonduri, publicat la începutul lunii decembrie 2009 pe www.civic.md adresat tuturor oamenilor de bună credinţă pentru a susţine aceşti copii.

Bucuria cea mai mare a fost atunci, cînd am fost contactaţi pe e-mail de Natalia Ursu – studenta anului II, facultatea „Bussenes şi administrare” de la ASEM, Preşedinta Consiliului studenţesc al facultăţii, care ne-a anunţat că în ASEM se strîng fonduri pentru aceşti copii.

În ajun de Crăciun, la 23 decembrie un grup de 7 studenţi, împreună cu Natalia au venit la Ştefăneşti pentru a dona produse alimentare (crupe, paste făinoase, ulei, zahăr, fructe…). Cu adevărat ca aceşti copii pe masa de Crăciun au şi dulciuri de la aceşti tineri, care s-au dovedit a fi foarte receptivi. Mai mult ca atît, ei au mobilizat nu numai studenţi, dar şi profesori, s-a implicat decanatul facultăţii, rectoratul, care a asigurat cu transport tinerii pentru a face donaţia. Tinerii au organizat activităţi cu elevii, care au demonstrat că prin comunicare poţi face lucruri mari. Ei au adus bucurii în ochii şi inimile copiilor.

În numele acestor copii defavorizaţi, părinţilor lor - le mulţumim din suflet pentru receptivitate la apel şi donaţie de produse alimentare.

În localitate, în perioada 15 decembrie – 15 ianuarie, are loc campania de colectare de fonduri organizată din iniţiativa Consiliului Local al Tinerilor din liceu cu genericul: „Lasă un leu pentru alimentaţia unui copil”. În cadrul acestei activităţi tinerii din liceu au instalat 10 boxe în unităţile comerciale din localitate, oficiul poştal, primărie, liceu în care se colectează fonduri, care vor fi îndreptaţi tot la îmbunătăţirea alimentaţiei. Rezultatele vor fi anunţate la sfîrşitul campaniei.

Strategia de comunicare: „Harul iubirii de copii”, elaborată de APP „Ştefăneşti”, care are ca scop îmbunătăţirea alimentaţiei copiilor din familii defavorizate, prin  realizarea obiectelor de artizanat produse de fetele-meşteriţe şi prin campania de colectare de fonduri a fost apreciată de juriul concursului, ca cea mai fezabilă strategie. Strategia este susţinută de PNUD Moldova şi Ambasada SUA în Moldova şi este parte componentă a proiectului „Asigurarea vizibilităţii ONG-urilor locale din domeniul drepturilor omului prin comunicare”, implementat de Asociaţia Specialiştilor în Relaţii Publice şi Comunicare, preşedintă Ludmila Buzulan. Dumneaei a monitorizat activitatea de la 23 decembrie.

Acţiunile noastre nu se opresc aici, căci doritori de a face bine sunt şi nu  solicităm o sumă de bani anumită, ramîne la discreţia şi la dorinţa Dvs de a contribui  la  alimentarea celor 60 de copii din familii defavorizate exact cu atât cu cât puteţi. In schimb, veţi primi recunostinţa a 60 de copii si a intregului nostru colectiv.

Suntem siguri ca vom obţine susţinerea Dumneavoastră, deoarece oamenii de buna credinţă nu rămân indiferenti la suferinţa copiilor flămânzi.

Nu rămîneţi indiferenţi faţă de copiii flămînzi!

În numele copiilor defavorizaţi semnează:

Aurica Bodiu, directorul LT „Ştefăneşti”,

Membru APP „Ştefăneşti”

Tel. (250) 49228

E-mail: smstefanesti@yahoo.com

Blogs: appstefanesti.wordpress.com

Articol adaugat de: Ion Balan