La finele primului modul al proiectului CDE ASEM



 

Încă din primele zile ale fondării Clubului de Discuții Economice ASEM, am menționat cuvintele renumitei personalități George Bernard Shaw care spunea că ”Persoanele care avansează în viață sunt acelea care caută circumstanțele pe care le vor și dacă nu le găsesc le crează.” Noi – am avansat în acest sens!

Anii de studii la ASEM sunt cea mai ideală oportunitate: pentru a permite crearea circumstanțelor în care tinerii cu inițiativă să-și atingă scopurile profesionale, cu receptivitate și suport din partea administrației Academiei de Studii Economice din Moldova.

Idea de creare a Clubului de Discuții Economice ASEM a fost o provocare pentru noi, coordonatori, o încercare de a crea grupul de oameni care să permită avansarea noastră profesională ca economiști din interacțiuni în cadrul dialogurilor cu experți economici, personalități cu realizări, care deja au obținut merite considerabile și de la care avem ce învăța.

Pe parcursul primul Modul al Proiectului CDE ASEM, am reușit organizarea a cinci sesiuni de întîlniri cu șase invitați speciali: Dumitru Moldovan, decan REI, ASEM; Adrian Lupușor, cercetător economic, Expert Grup; Veronica Vragaleva, inspector fiscal superior, Inspectoratul Fiscal de Stat; Natan Garștea, Director General al ARE ”Estimator-VM”; Dumitru Slonovschi, Director ”MAGENTA Consulting” și domnul Veaceslav Ioniță, Președintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe. Receptivitatea invitaților noștri a servit ca un motiv suplimentar pentru sporirea entuziasmului și a eficienței activității CDE ASEM.

Putem chiar să ne mîndrim cu numărul de aplicanți la concursul de ”admitere în echipa CDE”: am avut 117 aplicații, ceea ce e aproape și chiar peste rezultatul unor concursuri naționale. Interesul tinerilor economiști și nu numai economiști, în a cunoaște economia Republicii Moldova din perspectiva unor interacțiuni cu oameni de succes a fost unul și mai provocator pentru noi: de dată ce echipa are așteptări mai mari, succesele sunt și mai frumoase și, fără îndoială, motivante.

Pe parcursul sesiunilor, continuăm să primim cereri și aplicații de la studenții diferitor universități din Moldova în care ei exprimă dorința de a se alătura grupului nostru, cu toate că perioada deadline-ului era stabilită pentru mijlocul lunii octombrie! Și acest indicator ne permite să fim de-a dreptul mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut într-o perioadă atît de scurtă de timp, dat fiind că crearea Clubului a fost aprobată de domnul Belostecinic, rector al ASEM, la 21 septembrie 2009 și deja la 24 octombrie a avut loc prima ședință a echipei nou-formate.

Odată cu semestrul I al anului de studii 2009-2010 ia sfîrșit și primul Modul al Proiectului nostru. Realizarea noastră cea mai importantă este formarea unei echipe de tineri cu viziune diferită. Persoanele care au devenit membri CDE au fost selectate pentru inițiativă și scop și nu pentru experiența deja acumulată. Suntem bucuroși de faptul că am făcut o alegere corectă. Team-ul nostru este format atît din studenți ai primului an de studii, cît și absolvenți, masteranzi și doctoranzi. Scepticismul nostru în ceea ce privește corectitudinea acestei combinații s-a epuizat de dată după prima sesiune, cînd am înțeles că, defapt, mixul de păreri conferă o nuanță aparte activităților noastre. Studenții fresh au viziuni mai deschise, inițiativă neobosită, iar absolvenții vin cu tonul de experiență și suport profesional.

Vom reveni cu noi activități îndată după vacanța de iarnă. CDE ASEM urmează să-și lărgească spectrul de activități și să continue perfecționarea non-formală a tinerilor cu inițiativă din Republica Moldova. Deja acuma avem pre-stabilite un șir de sesiuni cu persoane interesante despre care veți afla numaidecît mai multe detalii din articolele următoare. Apropo, dacă ați ratat vre-un număr al ”Curierului Economic” și nu cunoașteți detalii despre activitatea noastră și ședințele organizate, le puteți citi accesînd pagina blog-ului nostru: http://www.clubeconomic.wordpress.com.

Modului II al CDE este unul și mai provocător pentru noi, deoarece pe lîngă interacțiunile cu experții economici, vom purcede la implementarea experienței noastre într-un șir de proiecte și activități mai deosebite.

Din numele echipei noastre, mulțumim enorm domnului Grigore Belostecinic pentru receptivitate și suport acordat la crearea Clubului de Discuții Economice ASEM și desfășurarea sesiunilor acestuia. Promitem să revenim cu realizări frumoase și în al doilea semestru!

Sărbători fericite!