Moldova: autorităţile tolerează discriminarea religioasă şi antisemitismul



Autorităţile moldoveneşti tolerează discriminarea religioasă şi antisemitismul prin inacţiunea admisă de colaboratorii poliţiei, a declarat organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International Moldova cu referinţă la acţiunile antisemite din centrul Chişinăului desfăşurate de activiştii ortodocşi.

Pe data de 13 decembrie 2009, un grup de enoriaşi, conduşi de Anatolie Cibric, au devastat sfeşnicul Hanukkiah  instalat anterior de comunitatea evreiască în scuarul Europei din Chişinău. Acţiunile şi declaraţiile protoiereului denotă caracterul premeditat şi planificat al acestor acţiuni, care au fost tolerate de către colaboratorii poliţiei aflaţi în exerciţiul funcţiei.

Amnesty International Moldova consideră acţiunile enoriaşilor ortodocşi un exemplu vădit de antisemitism şi instigare la ură faţă de minorităţile naţionale şi religioase, inclusiv de profanare a simbolurilor religioase. Autorităţile trebuie să prevină şi stopeze asemenea acţiuni, să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv a libertăţilor religioase, prin implementarea mecanismelor prevăzute de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Poliţia nu a întreprins nimic pentru a opri actul de vandalism din partea enoriaşilor creştini şi acest fapt devine o practică respândită în Republica Moldova. În timpul marşului din 2008 în susţinerea legii antidiscriminare poliţia nu a apărat manifestanţii de contramanifestanţi. În februarie 2009, poliţia nu a fost prezentă în faţa Procuraturii Generale, atunci când un grup de persoane mascate au atacat apărătorii drepturilor omului ce au organizat un marş în susţinerea libertăţii întrunirilor. În aprilie 2009, poliţia nu a reuşit să asigure protecţia sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei, iar în august 2009 au declarat că nu vor putea asigura ordinea publică în cadrul întrunirii adventiştilor.

Una din principalele obligaţii ale poliţiei este de curma infracţiunile. Poliţia trebuie să apere cetăţenii indiferent de situaţia lor socială, de apartenenţa naţională, de rasă, de sex şi vîrstă, de atitudinea faţă de religie, de convingerile politice şi de altă natură. Iar atunci când poliţiştii nu reuşesc să-şi îndeplinească obligaţiile, aceştia trebuie să fie traşi la răspundere. Toate cazurile de inacţiune a poliţiei trezesc îndoieli privind pregătirea profesională a poliţiştilor, inclusiv pregătirea juridică şi atitudinea acestora faţă de legislaţia în vigoare.

„Autorităţile sunt obligate să dea dovadă de fermitate în apărarea valorilor libertăţii de conştiinţă şi să garanteze comunităţilor religioase din Moldova apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Amnesty International Moldova îndeamnă autorităţile să cerceteze minuţios premisele posibilelor confruntări religioase în viitor şi să condamne prompt extremismul ortodox, demonstrînd în practică apărarea de către instituţiile publice a libertăţilor de conştiinţă şi religioase în Moldova”, a declarat Victor Suruceanu, Director Executiv Interimar Amnesty International Moldova.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Inna Guleac, Ofiţer de Presă Amnesty International Moldova,  tel: (+373-22) 83-58-08, mob. (+373) 69 33 78 41, e-mail: media@amnesty.md.