În Moldova lipseşte o politică unificată privind copiii cu dizabilităţi



În Republica Moldova lipseşte o politică unificată în domeniul copiilor cu dizabilităţi. Numărul centrelor pentru copii cu dizabilităţi este mic, nu există mecanisme pentru controlul calităţii serviciilor prestate acestor copii, în pofida faptului că autorităţile au aprobat standarde minime pentru centrele de zi destinate copiilor cu dizabilităţi, se spune într-un comunicat de presă al asociaţiei „Somato”, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit asociaţiei „Somato”, circa 44 de mii de copii în R.Moldova au diverse grade de invaliditate, alţii 429 mii suferă de diverse patologii, în jur de 6,1 mii au probleme de comportament şi tulburări mintale, peste 30 de mii sunt cu patologii ale sistemului nervos central şi organelor de percepţie.

Jana Chihai, preşedintele asociaţiei, relatează în comunicat că în R. Moldova funcţionează 67 instituţii pentru copii cu dizabilitati, dintre care 28 şcolile auxiliare, amplasate în mare parte în localităţi rurale, unde sunt instituţionalizaţi peste 11 mii de copii. Funcţionează 12 grădiniţe specializate în servicii educaţionale pentru 1114 copii cu dizabilităţi şi nevoi speciale. În jur de 700 de copii sunt discipoli ai caselor-internat pentru copii cu dizabilităţi mintale severe.

Mai există şi 30 de centre sociale de protecţie a familiilor cu copii cu dizabilităţi, 25 centre de zi, unul de plasament şi patru de reabilitare, de serviciile cărora beneficiază circa 700 de copii.

Aceste date statistice au fost prezentate la Belgrad, la o reuniune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), de către Jana Chihai, manager naţional al proiectului „Realizarea coeziunii sociale prin trecerea de la îngrijiri rezidenţiale pentru copii cu dizabilităţi la îngrijiri comunitare”. Programul este o iniţiativă a OMS în cadrul Reţelei de Sănătate din Europa de Sud Est.

Info-Prim Neo

telegram