ONG-urile îndeamnă oamenii să contribuie la cadourile de Crăciun pentru copiii infectaţi cu HIV



Tineri şi adolescenţi de la mai multe organizaţii nonguvernamentale de caritate au distribuit sâmbătă, 28 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA, pliante informative şi au îndemnat oamenii să contribuie la colectarea cadourilor de Crăciun, pe care vor să le facă copiilor infectaţi cu HIV, transmite Info-Prim Neo.

„Scopul acestei acţiuni este de a atrage atenţia oamenilor asupra faptului că la 1 decembrie sărbătorim Ziua Internaţională de combatere a infecţiei HIV. Pentru noi este o bună ocazie de spune oamenilor că aceşti copii merită şi ei clipe de fericire, chiar dacă sunt mai nefericiţi decât noi”, a spus Ruslan Poverga, preşedinte ONG „Viaţa Nouă”.

Alina Mălai de la acelaş ONG, susţine că prin această acţiune de binefacere li se transmite copiilor infectaţi că au o şansă, dar şi oamenilor sănătoşi că au o şansă să facă un bine.

„Vrem să le ducem acestor copii cadouri de Crăciun, să se bucure şi ei de sărbătorile de iarnă, nu ne este indiferentă soarta lor, merită o viaţă mai bună, trebuie să le facem viaţa mai frumoasă şi mai aprinsă, să motivăm oamenii să doneze ceva bani şi să contribuie la fericirea lor”, a spus Alina Malai.

Alina mai susţine că informaţiile despre HIV SIDA sunt utile tuturor. „Este necesar ca oamenii să cunoască aceste lucruri pentru a se proteja pe ei înşişi, să aibă grijă de viaţa lor, să poată ajuta şi pe alţii, să nu-i ingnoreze pe cei infectaţi”.

Datele oficiale arată că în Moldova sunt în jur de 50 de copii infectaţi cu HIV, dar cele neoficiale spun că sunt mai mulţi.

Acţiunile de caritate sunt organizate de ONG „Mamele pentru viaţă”, în parteneriat cu „Viaţă nouă” şi „Dance4life”.

 

Info-Prim Neo