Programul Naţional „Parlamentul Tinerilor”, aflat la a doua ediţie, a fost inaugurat astăzi, de Ziua Internaţională a Studentului



La ceremonia de inaugurare au participat deputaţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic, parteneri şi finanţatori, rectori şi studenţi ai mai multor instituţii de învăţământ superior.

Tinerii parlamentari au fost salutaţi de Preşedintele Legislativului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova. Pornind de la exigenţele europene privind reformarea sistemului educaţional în vederea asigurării perspectivelor de realizare a tinerilor pe plan social-economic şi politic, Preşedintele Parlamentului a adresat un mesaj reprezentanţilor organizaţiilor de tineret, ai partidelor politice, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova de a contribui la consolidarea autoguvernării studenţilor şi tinerilor atât în cadrul instituţiilor pe care le reprezintă, cât şi prin intermediul Programului naţional “Parlamentul Tinerilor“.

Parlamentul Tinerilor îşi propune să devină un for permanent, apolitic şi echidistant, pe lângă Parlamentul Republicii Moldova, care să reprezinte o şcoală a procedurilor democratice şi legislative din Republica Moldova, precum şi un partener instituţionalizat şi de încredere al deputaţilor.

Concursul pentru înscrierea candidaţilor se desfăşoară în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2009. La concurs pot participa tineri cu vârsta între 18-25 de ani din întreaga republică, inclusiv din regiunea transnistreana şi Găgăuzia. Pentru înscrierea în concurs este necesar a completa un Formular de aplicare, ce poate fi găsit pe site-ul Parlamentului Republicii Moldova, www.parlament.md. 

71 de tineri, selectaţi în urma concursului şi a interviurilor, vor deveni membri ai Parlamentului Tinerilor cu mandatul de un an. Şedinţa de constituire a Parlamentului Tinerilor va avea loc în luna decembrie curent, iar activitatea acestuia se va desfăşura în baza simulării activităţilor Parlamentului Republicii Moldova conform legislaţiei în vigoare şi a unui regulament de funcţionare a Parlamentului Tinerilor.

Pe durata mandatului, tinerii vor beneficia de un şir de traininguri cu participarea consultanţilor din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, dar şi a experţilor independenţi din diferite domenii: legislaţie, comunicare, negocieri, drept şi analiza politicilor publice, management şi marketing politic. Experienţa acumulată de tineri în cadrul acestui Program Naţional le va servi ca bază pentru formarea unei culturi politice adecvate. Tinerii vor iniţia dezbateri universitare şi parlamentare cu privire la legea despre tineret şi alte acte legislative.

Programul naţional “Parlamentul Tinerilor“, iniţiat în decembrie 2008, este realizat de Institutul Tineretului Guvernator din Republica Moldova, în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova, Asociaţia Democraţiei Participative ADEPT şi reprezentanţa din Moldova a Institutului Naţional Democratic (NDI), fiind susţinut financiar şi organizaţional de Ambasada SUA în Republica Moldova şi Ambasada Olandei cu sediul la Kiev.

Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova