Servicii de informare, suport și consiliere pentru familiile adoptive din Republica Moldova



Filiala din Moldova a Asociației Amici dei Bambini (Ai.Bi. Moldova), cu suportul Fundației Est-Europene din resursele financiare acordate de Fundația OAK, a dat start proiectului ”Tați conștienți și responsabili pentru o generație non-violentă”.

Proiectul a fost gândit pentru a oferi suport familiilor adoptive, unde ajung copii care au suferit trauma abandonului și a neglijării, care au dificultăți în crearea unui atașament sigur și de durată și care necesită o atenție deosebită din partea ambilor părinți, în dependență de vârstă, sex dar și de trauma pe care au trăit-o anterior. ”Prin activitățile propuse, intenționăm să acționăm la nivel individual, interpersonal, de comunitate, organizațional și de politici, venind cu o propunere de modificare a cadrul normativ ce reglementează instruirea, evaluarea viitorilor părinți adoptivi precum și monitorizarea și suportul post-adoptiv, adaptându-l și punând mai multe accente pe divizarea echitabilă a rolurilor în familie, pe stilurile de educație non-violentă, bazate pe egalitate de gen” – a declarat Stela Vasluian, directoarea Asociației.

Scopul proiectului constă în promovarea unui mediu non-violent de creștere și educare a copiilor prin implicarea adecvată a taților în viața de familie.

În cadrul proiectului sunt prevăzute mai multe instruiri pentru reprezentanții autorităților tutelare locale cu atribuții în domeniul adopției, psihologi, părinți adoptivi. La fel, vor fi organizate întâlniri tematice post-adopție, cu accent pe implicarea tăticilor în creșterea și educarea copiilor în dependență de vârsta și sexul copilului. În același timp, un grup de specialiști va oferi servicii directe potențialilor adoptatori cât și familiilor adoptive nou create, pentru depistarea la timp și ”prelucrarea” situațiilor de comunicare violentă în cuplu și/sau cu copilul bazate pe stereotipuri legate de gen sau din cauza neimplicării suficiente a taților în viața de familie. Într-un final, pentru o schimbare de percepție a societății vis-a-vis de importanța implicării taților în viața de familie, va fi implementată o campanie de informare cu implicarea taților model, care vor promova mesaje motivaționale relevante.

Asociația Amici dei Bambini este prezentă în Republica Moldova de mai bine de 20 ani și  promovează dreptul fiecărui copil la familie, inclusiv prin intermediul adopției.

Acest grant este finanțat de Fundația OAK prin intermediul Fundației Est-Europene în cadrul Proiectului ”Abordarea violenței domestice în Republica Moldova”.