Monitorizarea situației aleșilor locali demonstrează: principalele tipuri de anchetă sunt legate de acuzația de abuz, exces de putere și neglijență



În perioada ianuarie 2014 – 31 august 2018, instanțele de judecată au emis 43 de hotărâri în privința aleșilor locali din RM pe cauze penale conexe corupției, atestă un raport recent de monitorizare a cauzelor penale efectuat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) și Congresul Autorităților Locale din RM (CALM). În aceiași perioadă de referință au fost identificate pe rol în instanțele de judecată alte 21 cauze penale nefinalizate, aflate la diferite etape de examinare.

Concluzia raportului ”Monitorizarea cauzelor penale și contravenționale în privința reprezentanților administrațiilor publice locale referitor la actele conexe corupției” este că cei mai mulți dintre aleșii locali care s-au ales cu dosare în perioada monitorizată au decis să migreze spre alte partide politice, iar ulterior, majoritatea acestor cauze au fost încetate, potrivit autorului acestui raport, Viorel Pârvan, Expert IDIS Viitorul, care a prezentat aceste concluzii într-o conferință de presă deschisă publicului.

Raportul spune că 50% din deciziile finale emise de instanțele de judecată au fost de condamnare a aleșilor locali pentru faptele conexe corupției incriminate, restul deciziilor fiind de achitare sau de încetare a proceselor penale. Cel mai des, instanțele de judecată au aplicat amenda și doar în 4 cazuri a fost stabilită o pedeapsa cu privarea de libertate. Totodată, circa 1/3 din cei condamnați au fost liberați de răspundere penală sau le-a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei penale.

”S-a vorbit mult în ultima vreme despre influența puterii politice centrale asupra aleșilor locali, despre vulnerabilitatea autorităților locale în fața unor intimidări sau persecuții care ar destabiliza sistemul guvernării locale. Constatăm prin intermediul acestui raprot de monitorizare că există zeci de cazuri în care deschiderea unor cauze penale sau administrative se face pentru a vulnerabiliza primarii, controlându-i prin dosare instrumentate politci. Datele acumulate prin intermediul acestui raport dovedește existența unei justiții selective. Noi credem că aceste dosare politice trebuie să înceteze. Ele reprezintă o auto-acuzare în adresa organelor de drept care-și dezonorează profesia, provocând pierderi masive de imagine și de resurse în scopul unor interese politice. Acest raport va reprezenta un instrument de sprijinire a puterilor locale să-și apere autonomia, independența și integritatea profesională, care să le ajute să-și exercite atribuțiile”, a declarat directorul IDIS, Igor Munteanu.

Cauze contravenționale conexe corupției, intentate și examinate în privința reprezentanților administrațiilor publice locale, sunt mai puține, fiind identificate în perioada de referință 20 de astfel de cauze, dintre care 80% sunt finalizate, iar restul se află încă pe rol. În 94% din dosarele finalizate au fost soluții de încetare a procesului contravențional.

Observăm un număr mare de cauze penale pentru abuz, exces și neglijență examinate de Centrul Național Anticorupție. În perioada 2015 – 2018 au fost intentate 192 de astfel de cauze penale, ce reprezintă 55% din numărul total al cauzelor de corupție și conexe corupției în administrația publică locală. Doar o mică parte din ele ajung să fie examinate în instanțele de judecată (9%), în rest aceste cauze au fost încetate sau clasate, fie s-a refuzat în pornirea urmării penale” a spus Viorel Pîrvan.

Tabloul dosarelor monitorizate în acest Raport al IDIS și CALM indică asupra unor carențe fundamentale de proceduri la examinarea dosarelor penale în funcție de soluțiile finale ale instanțelor de judecată. Observăm că, în cazurile hotărârilor de condamnare, procesele de judecată în majoritatea cazurilor fie durează între 3 și 4 ani, fie este finalizat într-un termen de 1 - 2 ani. Cele mai multe cazuri de achitare s-au finalizat în 2 – 3 ani de zile. În mare parte dosarele prin care s-au încetat procesele penale au durat nu mai mult de 2 ani. Dosarele care la moment sunt pe rol au termene mari de examinare, acestea depășind 3 ani de zile, chiar fiind examinate deja mai mult de 5 ani. Totodată 1/3 din dosarele pe rol nu au mai mult de 2 ani de când se examinează.

Totodată, tabloul politic al aleșilor locali cu dosare penale conexe corupției, examinate în perioada 2014 – 31 august 2018 în instanțele de judecată, diferă pentru cauzele penale începute anterior anului 2014 și cele care au început din anul 2014. Astfel, până în 2014, cele mai multe cauze penale au fost în privința aleșilor locali membri ai PCRM (Partidului Comuniștilor din RM) (21%), urmate de PLDM și PL cu 19% ambele, iar PDM cu 17%. Începând cu 2014, 29% din cauzele penale sunt împotriva aleșilor locali din PLDM (Partidul Liberal Democrat), urmat de PL cu 21%, PCRM cu 18% și PDM cu 14%.  Subliniem faptul că nu a putut fi identificată apartenența politică în privința a 9% din aleșii locali cu dosare penale în perioada monitorizată. Din 2014 au început să fie examinate 60% din totalul dosarelor penale pornite pe aleșii locali membrii PLDM și 55% pe aleșii locali din PL, iar până la 2014 au fost pornite șase din zece dosare pe numele aleșilor locali din PDM și 58% din numărul total de dosare au vizat afiliații din PCRM.

Raportul poate fi descărcat aici

Raportul ”Monitorizarea cauzelor penale și contravenționale în privința reprezentanților administrațiilor publice locale referitor la actele conexe corupției” este realizat de IDIS Viitorul  și CALM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul și opiniile exprimate în cadrul acestei publicații țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației  Soros-Moldova.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.