Bune practici și schimb de experiență în cadrul ședinței de evaluare a Programului de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză



Pe 08 iunie 2018, ANTEM a organizat o ședință de evaluare a Programului de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză în grădinițele din Găgăuzia cu participarea profesorilor de limbă română și găgăuză implicați în proiect. Evenimentul a fost realizat cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

În cadrul evenimentului, participanții au făcut schimb de experiență și bune practici de predare-învățare simultană a limbilor română și găgăuză pentru copii și părinți. De asemenea, profesorii au beneficiat, din partea experților ANTEM, de recomandări și sugestii de îmbunătățire a procesului de predare-învățare a limbilor în grădinițe.

Programul de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză a fost lansat în 2015 fiind implementat, cu succes de ANTEM, în 20 de grădinițe din Găgăuzia. De acest program beneficiază în total 471 copii și 401 părinți.