Eurasia si Philip Morris in sprijinul victimelor inundatiilor



Astazi, 28 mai, 2009, Reprezentanta din Moldova a Fundatiei Eurasia a anuntat finisarea unui proiect care a avut ca scop inlaturarea consecintelor inundatiilor ce au afectat in luna iulie 2008 anumite comunitati din R. Moldova.

Reprezentanta companiei Philip Morris Management Services BV a oferit aproximativ 74.000 dolari SUA pentru implementarea acestei initiative. Proiectul a avut doua parti componente: vaccinarea copiilor impotriva Hepatitei A si oferirea suportului ONG-urilor eligibile pentru renovarea infrastructurii din localitatile afectate.

În cadrul proiectului au fost procurate 2 000 de vaccine impotriva Hepatitei A, care au fost transmise Ministerului Sanatatii din Republica Moldova pentru a vaccina copii cu varsta intre 3-14 ani.

«Vaccinarea este una dintre cele mai eficiente metode de combatere a anumitor boli. Astfel de solutii cum ar fi cumpararea vaccinelor pentru copii sunt prioritare si au efect pe termen lung, luand in consideratie ca hepatita este o boala larg raspandita la noi in tara, in mod special in zonele afectate de inundatii,.» a declarat Directorul General al Centrului de Medicina Preventiva din Republica Moldova, Oleg Benes.

«Este foarte important ca diferite companii sa-si adune fortele pentru a ajuta copii care pot fi afectati grav, deoarece pericolele pentru sanatate sunt in continua crestere,» a mentionat Directorul Reprezentantei din Moldova a Fundatiei Eurasia, Sorin Mereacre.

Cinci ONG-uri, in baza de concurs, au obtinut suport financiar pentru proiecte de renovarea a infrastructurii in localitatile afectate de inundatii: reconstructia unei portiuni de drum in satul Criva, lucrari de renovare si procurarea echipamentului si mobilierului pentru scoli din Lipcani, Drepcauti, Trifauti si repararea sistemului de aprovizionare cu apa potabila in localitatea Gura Bacului.

Alexey Vaghin, reprezentantul companiei Philip Morris Management Services BV a comentat: «Activitatile de caritate sunt parte a culturii noastre corporative. Consideram ca este de datoria noastra sa acordam ajutor celor; care au nevoie de el, peste tot unde ne desfasuram activitatea si unde activeaza angajati nostri.»

Philip Morris Management Services BV a deschis reprezentanta sa in Chisinau in 1996 si este o filiala a companiei Philip Morris International (PMI). În anul 2008 PMI a finantat operatiuni de reconstructie si de inlaturarea a consecintelor calamitatilor naturale in 20 de tari ale lumii din 4 continente.

Din 1993, Fundatia Eurasia a investit peste 4 milioane USD in dezvoltarea sectorului privat, politicilor publice si societatii civile din Moldova. Fundatia Eurasia a deschis Reprezentanta din Moldova in noiembrie 1997.

 

Ziarul de Garda