Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova s-a reunit la Florești



În perioada 24-25 februarie curent, în orașul Florești s-a desfășurat Conferința națională trimestrială a Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova (RNCLTM) la care au participat delegaţii ale consiliilor raionale / municipale de tineret din 14 unităţi administrativ-teritoriale. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Raional de Tineret Florești, cu suportul Consiliului Raional Florești şi al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în scopul dezvoltării instrumentelor de participare a tinerilor la viaţa publică şi la procesul de luare a deciziilor.

La deschiderea conferinței a participat secretarul de stat în domeniul tineret și sport, Radu Rebeja. Oficialul a subliniat importanța centrelor de tineret la nivel local, îndemnând tinerii să lanseze în continuare inițiative și proiecte, să se implice în programe de voluntariat, să participe la procesul decizional și să contribuie la promovarea drepturilor lor. De asemenea, secretarul de stat a menționat că dezvoltarea serviciilor pentru tineri la nivel local, în special pentru cei mai vulnerabili, reprezintă un obiectiv important prevăzut de Strategia națională de tineret 2020.

În cadrul conferinței a fost prezentat raportul de activitate al Rețelei pentru anul 2017, precum și formulați indicatorii de performanță ai consiliilor raionale/municipale de tineret în asigurarea participării tinerilor în procesul decizional la nivel local în anul 2018. Totodată, a fost anunțat parteneriatul stabilit între RNCLTM, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Facultatea de Asistență Socială și Sociologie din cadrul USM, privind realizarea unor sondaje sociologice de identificare a necesităților și dificultăților cu care se confruntă tinerii la nivel local.

De asemenea, Consiliul Municipal al Tinerilor Chișinău a preluat președinția RNCLTM pentru următoarele trei luni, perioadă în care vor pregăti agenda și vor conduce toate reuniunile organizației.