Declaratie cu privire la actele de vandalism produse in Chisinau in ziua de 7 aprilie 2009



Fundatia pentru Tineret din Republica Moldova isi exprima ingrijorarea fata de evenimentele care au precedat alegerile parlamentare din Republica Moldova din 5 aprilie 2009 si condamna ferm actele de vandalism comise in centrul capitalei in ziua de 7 aprilie 2009.

Fundatia pentru Tineret, institutie apolitica si neguvernamentala indeamna cetatenii Republicii Moldova, in special tinerii, sa se abtina de la organizarea si participarea la protestele violente, care nu au nimic in comun cu normele democratice intr-un stat de drept. 

Actiunile grave comise de manifestanti, coordonate si incurajate de unele partide, actele de vandalism si profanare a institutiilor si simbolurilor de stat nu se incadreza sub nici o forma in normele democratice de protest.

De asemenea, ne exprimam regretul pentru faptul ca unele organizatii neguvernamentale, partide politice si institutii media incurajeaza si sustin acest fel de protest prin nerecunoasterea valabilitatii alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, alegeri care au fost declarate corecte de catre misiunile internationale de observare a alegerilor, printre care OSCE si Comisia Europeana. Consideram ca intr-un stat democratic, contestarea procesului electoral trebuie sa se produca in cadrul normelor legale si civilizate, prin implicarea organismelor internationale la care Republica Moldova este parte.

Fundatia pentru Tineret indeamna societatea civila sa ia act de situatia creata si sa depuna eforturi pentru stoparea actiunilor violente, sa incurajeze dialogul civilizat si corect intre autoritatile statului si alegatori, precum si sa nu admita partizanatul politic al unor organizatii neguvernamentale.

Fundatia pentru Tineret invita organizatiile neguvernamentale, mass media, precum si toti tinerii care tin la valorile democratice si Europene, sa subsemneze aceastei luari de pozitie si sa o faca publica in mediile lor de activitate.

 

Chisinau, 9 aprilie 2009

Echipa Fundatiei pentru Tineret din Republica Moldova

Telefon de contact: 079774460

 

 

Articol adaugat de: Victoria Federiuc