Igor Boţan: Ziua Victoriei şi Ziua Europei nu vor duce la conciliere




Pe 9 mai, cetăţenii nu trebuie să fie pe de o parte şi pe de alta a baricadei, iar încercarea politicienilor de conciliere din acest an a ieşit total invers. „Pe viitor nu cred că exista temei ca să credem că Ziua Victoriei şi Ziua Europei comemorate în aceeaşi zi vor duce la conciliere. Există interesul partidelor politice pentru a utiliza simbolurile ca un fel de fermenți sociali, pentru a aduce lumea în mişcare, pentru a-i face pe oameni să se asocieze cu o formaţiune sau alta, sau cu un bloc de formaţiuni, şi în ziua de 9 mai, deja după adoptarea legii în Parlament (n.r. legea prin care a fost instituită Ziua Europei), avem acest clivaj şi mai adânc şi cred că aşa va fi şi de acum înainte”, a declarat expertul Igor Boţan, în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „9 Mai – Sărbătoarea care unește și care desparte”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Igor Boţan, care este expertul permanent al proiectului IPN, a menţionat că cei care sărbătoresc Ziua Victoriei şi nu acceptă Ziua Europei se asociază cu vectorul integraţionist euroasiatic şi viceversa. ”Dar nu trebuie să ne prefacem că nu înţelegem contextul absolut nou din acest an, după ce la 2 mai, Curtea Constituţională a declarat teritoriul din stânga Nistrului ca fiind ocupat. Dacă este teritoriu ocupat suntem impuși, cei care împărtăşim o opinie sau alta, să ne întrebăm ce s-a întâmplat, cine a ocupat teritoriul? Acest aspect trebuie luat în considerare”, a spus el.

„Dacă Partidul Democrat, atunci când venit cu iniţiativa ca Ziua Europei să fie sărbătorită pe 9 mai, a luat în considerare şi hotărârea Curţii Constituţionale, atunci ei trebuie să spună foarte clar că au procedat aşa pentru că există o hotărâre a Curţii Constituţionale, care are un statut pe care nu-l poate revizui nimeni. Dacă privim lucrurile sub aspectul legal, vedem că avem ceva absolut inedit pentru societatea noastră. Eu ca cetăţean nu văd o problemă să fie marcate în aceeaşi zi, bunici noștri au început războiul cu o armată și au terminat învingători cu o altă armată, așa s-a întâmplat”, a mai spus Igor Boţan, opinând că scopul urmărit de PDM nu a fost atins, ba dimpotrivă s-a obţinut rezultatul invers celui aşteptat.

În acelaşi context, expertul a subliniat că din punct de vedere politic este o manifestare de inteligență de a amesteca cele două sărbători: „Ca nimeni să nu mai înțeleagă cine și pentru ce este”.

Solicitat să explice poziția susținătorilor „Ziua Victoriei fără Ziua Europei” în calitate de expert, acesta a spus că dacă s-ar situa pe poziţia celor care susţin integrarea euroasiatică, ar argumenta că ziua de 9 mai este una tradiţională, marcată deja de multe decenii. Solicitarea respectivă a venit în contextul lipsei de la dezbatere a reprezentantului PCRM, chiar dacă a confirmat participarea în repetate rânduri

„Bunicii noştri, în situaţia în care s-au aflat, au trebuit să lupte. Cei care au luptat cu sovieticii sunt învingători, dar acum trebuie să vedem ce facem la capitolul divizării societăţii. Nu cred că este posibil ca partidele să se dea la o parte şi să nu mai promoveze ideologic aceste semnificaţii. Contează dacă ele o fac cu sinceritate şi nu camuflează aceasta cu scopul de a introduce tot felul de lucruri care să dezorienteze cetăţenii”, a mai spus expertul.

Dezbaterile publice „9 Mai – Sărbătoarea care unește și care desparte”, constituie ediția a 72-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.