Inițiativa „Ea decide” încurajează respectarea drepturilor reproductive ale femeii



Cum asigurăm drepturile femeilor la sănătatea reproducerii și la educație sexuală, ce programe și ce strategii trebuie să implementăm pentru a asigura calitatea serviciilor sociale  și  care este rolul presei în sensibilizarea opiniei publice,  acestea au fost câteva dintre subiectele discutate la Clubul de presă marți, 11 aprilie. Evenimentul a fost organizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populație în Moldova.

Clubul de presă i-a avut drept invitați pe ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș,   Reprezentanta UNFPA în Moldova, Rita Columbia,  Ambasadoarea Suediei în Moldova, Signe Burgstaller, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Olandei la Chișinău, Roy Hans.

Discuțiile au avut loc  în contextul subiectelor abordate la Conferința internațională „Ea decide” (She Decides), care a avut loc în martie la Bruxelles și la care au participat reprezentanți ai guvernelor, organizațiilor internaționale, organizațiilor non-guvernamentale, fundațiilor și companiilor private din aproximativ 50 de țări, printre care și R. Moldova.

Asigurarea serviciilor de sănătate reproductivă și a drepturilor egale în societate constituie elemente de bază în dezvoltarea personală a femeii, a afirmat ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, care a participat la conferința internațională de la Bruxelles. „Este foarte important ca fata, înainte de a decide să formeze o familie ori să nască un copil, să aibă posibilitatea de a face o școală și de a beneficia de cunoștințe și abilități care să-i permită să facă față tuturor obstacolelor care pot interveni în viața ei”, susține ministra.

Ambasadoarea Suediei în R. Moldova, Signe Burgstaller, a explicat jurnaliștilor cum poate  contribui inițiativa globală „Ea decide” la promovarea și respectarea drepturilor femeilor în țara noastră. „Inițiativă „Ea decide” este o declarație foarte puternică ce vine să încurajeze respectarea drepturilor femeilor, punând accent pe sănătatea reproductivă a acestora. Toate acțiunile ce țin de sănătatea sexuală și reproductivă, drepturile sexuale și reproductive abordează și alte probleme cu care se confruntă femeile, cum ar fi sărăcia sau inechitățile de gen. Inițiativa în cauză presupune că femeile din R. Moldova vor putea să-și valorifice la maxim propriul potențial și să se bucure de toate drepturile pe care le au”, a menționat ambasadoarea.

„Când femeile au acces la servicii de sănătate sexuală și reproductivă și le sunt respectate drepturile sexuale și reproductive, ele pot să ia decizii corecte în ceea ce privește corpul și bunăstarea lor. UNFPA, ca parte a inițiativei „Ea Decide”, împreună cu partenerii, s-a angajat să asigure ca toate fetele și femeile din R. Moldova să-și poată realiza dreptul de a lua decizii informate cu privire la sănătatea și viața lor. Accesul la contracepție este un factor foarte important,  pe piața farmaceutică ar trebui să existe cel puțin cinci tipuri de contraceptive, însă, în R. Moldova nu sunt nici trei, și nici chiar două tipuri de contraceptive, iar costul lor este inaccesibil pentru fiecare, aceasta fiind o încălcare gravă”, a subliniat Rita Columbia, reprezentanta UNFPA în Moldova.

În cadrul discuțiilor, Roy Hans, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Olandei la Chișinău, s-a referit la  necesitatea implicării tuturor cetățenilor în dezvoltarea țării. „Pentru ca o societate să fie prosperă, pentru ca o țară să își poată urma calea spre dezvoltare economică este vital ca fiecare să își cunoască rolul și să acționeze conform abilităților și aptitudinilor sale”, a accentuat el.
 
Elena Cioina , moderatoarea evenimentului și manageră la Platforma E- Sănătate, a explicat actualitatea  temei discutate prin faptul că numărul fetelor care rămân însărcinate la o vârstă fragedă este în creștere. Totodată,  în fiecare an tot mai mulți oameni pleacă din R. Moldova, lăsând acasă copii și tineri absolut neprotejați și nepregătiți pentru viață, care au nevoie de astfel de informații.

Un alt participant la Clubul de presă, președinte Centrului de Drept din Căușeni, Ion Oboroceanu, a susținut Inițiativa „Ea decide”, afirmând că așteaptă rezultate concrete în asigurarea și promovarea educației sexuale în școli. „ Este important să asigurăm confidențialitatea beneficiarilor care se adresează la centrele specializate și să nu ne mai fie rușine să discutăm în public despre sănătatea reproductivă”, a menționat el.

Inițiativa „Ea Decide” (She Decides) are scopul de a promova sănătatea și drepturile sexuale și reproductive ale femeilor, planificarea familiei și asigurarea drepturilor egale în societate.

Clubul de presă s-a desfășurat cu sprijinul UNFPA, Fondul ONU pentru Populație în Moldova.
_______________
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistență jurnaliștilor și instituțiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.