Vlada Ciobanu: De ce tinerii aleg bla-bla-bla-ul?

De ce tinerii se implica in politica? Prin implicare in politica am in vedere doar implicarea tinerilor in activitatea partidelor politice. De ce ar face asta cineva? Iata asta ma intreb de cand doi cunoscuti de-ai mei au devenit membri PCRM. Le-am vazut si carnetul de membru. Rosu. Asa cum trebuie sa fie.

Unul din ei nu este prea stralucit la invatatura. Îl intreb "Auzi, de ce te-ai dus la comunisti?", imi raspunde foarte sigur "Am auzit de la prieteni de-ai mei ce se intampla in alte partide, acolo nu este deloc ordine. Aici este ordine, totul este organizat. Oamenii sunt competenti. Sunt si anumite avantaje." Îl intreb si eu naiv daca primeste ceva bani, imi zice ca nu, dar participa la seminare, mese rotunde (in cadrul carora presupun ca nu se implica prea activ).

Celalalt manifesta un oarecare interes fata de carte. Îl intreb de ce comunistii. Raspuns firesc "De ce nu?". "Dar de ce da, cu ce sunt ei mai buni?", "Pai, Vlada, daca vrei sa faci intr-adevar ceva nu conteaza in ce partid esti".

Buuun, dar daca vrei sa faci ceva pentru tara trebuie sa fii membru de partid? Apara drepturile homosexualilor, sparge baloane - daca tre, fa baloane, curata un parc, zi-i soferului sa schimbe postul de radio la care canta "Ah, kakaia jenshina", fa-te voluntar, castreaza caini vagabonzi, fa orice care sa te faca sa te simti bine. Dar de ce in partid? Tot mai des vad proaspat absolventi ai Frispei cu fulare/cravate de tot felul, galbene, verzi, albastre, rosii. Pe unii de-a lungul unui an ii vad schimband mai multe fulare, probabil cauta unul care sa scoata in evidenta culoarea ochilor, dar sa se si potriveasca cu nuanta tenului. Mi se pare destul de straniu sa vad oameni cu potential, dar care schimba cate doua partide pe an si care din oameni cu potential se transforma in "bla-bla-bla-uri" care nu prea stiu despre ce vorbesc, dar care vorbesc ca trebuie.
De fapt, sunt doua categorii, cei care sincer cred ca pot schimba ceva si care daca se apropie mai mult de putere uita de schimbare si pragmaticii care stiu foarte bine de ce s-au dus in partid.

Pragmaticii stiu ca pe linie de partid pot ajunge departe. Mai mult ca atat, sa nu faca nimic. Or, in partide cum n-ai da loialitatea e primordiala si nu competenta. E foarte simplu sa fii loial, sa bei cate o dusca cu liderul tau ca sa te pui bine pe langa el, liderul la randul lui bea o dusca cu liderul lui si tot asa.

Si atunci apare intrebarea de ce tinerii sa se duca in partid, ei au in fata o multime de oportunitati. Dar de ce au ales sa se joace cu ceasurile, cu papusele, cu alesul fularelor, sa blablabuiasca mult si inutil? Numai nu spuneti ca pentru schimbare.

 

http://vladaciobanu.com