Șase din zece accidente rutiere au loc în Chișinău



În anul 2016 numărul persoanelor decedate pe trecerile de pietoni din municipiul Chișinău a crescut cu un sfert sau 25% față de anul 2012, ajungând la aproape 60 de persoane, iar numărul celor traumatizate a fost de cca 1400. Or, statistica Poliției de patrulare, arată ca peste 50% din accidentele rutiere din capitală sunt de fapt cu implicarea pietonilor și bicicliștilor. Este opinia expertului IDIS Viitorul, Iurie Gotișan exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Analiza datelor sugerează faptul că o proporție mai mare de accidente au loc anume pe trecerile de pietoni în intervalul orelor de seară, 18:00-06:00.Respectiv, peste 60% din acestea au loc în municipiul Chișinău. În comparație cu numărul de persoane decedate din mai multe orașe ale lumii urmare unor astfel de accidente, Chișinăul deține, din păcate întâietatea, înregistrând 8.5 persoane raportate la 100,000 de locuitori, comparativ cu Stockholm – 0.7 persoane, Berlin – 1.5 persoane sau chiar Bucureşti – 6.2 persoane.

”Republica Moldova s-ar situa pe primele locuri în Europa şi Asia Centrală privind costul accidentelor rutiere, cu cheltuieli estimate la ceva mai puțin de 1 miliard de USD potrivit unui raport tematic al Băncii Mondiale. Astfel, costul estimat pentru un deces este în Moldova de ceva mai mult de 500.000 de dolari, de aproape 2 ori mai puțin față de Romania și cu mult mai puțin comparativ cu atarea situaţie constatată în Slovenia sau Cehia. Locul acestor state demonstrează în sine că este posibil de redus semnificativ numărul de persoane traumate/decedate, îmbunătățind totodată experiența pietonală. Or, și aici datele ne vorbesc că viața unui moldovean costă cu mut mai puțin comparativ cu viața unui european. În prezent, unica modalitate de luptă a Primăriei Chișinăului este amplasarea limitatoarelor de viteză. Bineînțeles, nu întotdeauna acestea sunt și cele mai eficiente”, a explicat Gotișan.

Pentru evitarea accidentelor rutiere, invitatul emisiunii recomandă măsuri stringente de intensificare a controlului asupra respectării regulilor circulației rutiere, îmbunătățirea infrastructurii pentru pietoni și organizarea de operațiuni speciale (ex. Pietonul) și campanii de informare. ”Sun necesare modalități de calmare a traficului și îmbunătățirea trecerilor de pietoni, indicatoarele de avizare a trecerilor trebuie sa fie amplasate cu minim 50 de m înaintea acestora. De asemenea, ar putea fi instalate anumite dispozitive electronice de oprire a vehiculului, practică existentă și în Marea Britanie”.

„Analiza ar compara utilitatea/costul acestora cu alte modalități cum ar fi: 1. Iluminarea trecerilor de pietoni, pentru că multe accidente au loc anume din această cauză, adică vizibilitate redusă atât pentru pietoni, cât şi şoferi; 2. Amplasarea de refugii pietonale; protejarea cu insule a stațiilor de autobuze şi troleibuze, 3. Instituirea vitezei limită de 30km/h pe zone extinse ale orașului. Toate aceste măsuri s-ar estima la cca 20 milioane de lei. De fapt am ajunge la concluzia că în dependență de risc, este nevoie de un mix de intervenție între elementele identificate”, a conchis Iurie Gotişan.