Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale a fost lansată în R. Moldova

image

Republica Moldova se alătură statelor membre ale Consiliului Europei în organizarea evenimentelor publice la nivel local, menite să implice cetăţenii în soluţionarea problemelor de interes comun. Astfel, Cancelaria de Stat, alături de autorităţile locale şi partenerii de dezvoltare, au lansat în cadrul unei conferinţe de presă Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale - 12-18 octombrie.

Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale va fi dedicată în Republica Moldova transparenţei decizionale. Evenimentele au loc cu suportul financiar al Guvernului Danemarcei prin intermediul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCLDI).

În perioada 12-18 octombrie, autorităţile locale din întreaga ţară vor organiza activităţi de informare şi consultare, pentru a aduce locuitorii mai aproape de deciziile primăriei. Astfel, cetăţenii vor fi informaţi despre activităţi, planificarea bugetului, precum şi implicaţi în soluţionarea problemelor locale etc.

Autorităţile centrale şi partenerii de dezvoltare au accentuat importanţa participării cetăţeneşti în activităţile la nivel local.Conform unui studiu realizat de PCDLI pe parcursul anului 2014, circa jumătate din populaţia chestionată susţine că nu este deloc informată referitor la deciziile Consiliului Local şi ale Primăriei. Totodată, persoanele cu nivel de bunăstare sporit sunt de 1,6 ori mai informate decât cele cu venituri reduse.

Punem un accent deosebit pe îmbunătăţirea procesului de guvernare locală prin acţiuni de promovare a transparenţei decizionale şi îmbunătăţirii dialogului cu membrii comunităţilor. Sunt îmbucurătoare exemplele primarilor prezenţi aici. Ne dorim mai multe astfel de realizări. Încurajăm autoritățile locale să asigure continuitatea acestor inițiative pe parcursul întregului an. Or, numai astfel poate fi stabilită o comunicare eficientă cu cetățenii”, a afirmat Sergiu Ceauş, Secretarul general adjunct al Guvernului Republicii Moldova.

Dafina Gercheva,  Coordonatoare rezidentă ONU / Reprezentantă rezidentă PNUD în Moldova a constatat: „În Moldova pot fi observate lacune la capitolul utilizării instrumentelor de comunicare, care ar face ca autorităţile centrale să cunoască necesităţile şi opiniile cetăţenilor astfel ca, în final, să fie luate decizii în cunoştinţă de cauză. În acest context, Moldova trebuie să preia bunele practici de la ţări europene care au progrese importante în dezvoltarea democraţiei locale”.

În cadrul evenimentului de lansare a Săptămânii Transparenţei, Silvia Ţurcanu, primarul de Chişcăreni (Sângerei) a menţionat: „Localitatea este ca o familie cu multe provocări pentru care pot fi găsite soluţii doar implicând toţi oamenii din comunitate, indiferent de statutul social, confesiunea religioasă sau alte criterii. Doar întrebând oamenii poţi afla necesităţile lor şi soluţiona cu adevărat problemele stringente ale satului”.  În Chişcăreni a fost creată o reţea de 15 ONG-uri, un post de radio local, care sprijină comunicarea cu cetăţenii, relatează primarul.

Evenimentul de lansare a Săptămânii Europene a Democraţiei Locale a fost tranmis on-line în satul Larga (Briceni). “Pentru a ajunge cu mesaje la toate categoriile de populaţie folosim mai multe instrumente: actualizăm site-ul primăriei, facem transmisiuni on-line ale şedinţelor consiliului local, trimitem SMS-uri către toţi locuitorii satului, avem discuţii cu cetăţenii din localitate. Cu cei plecaţi peste hotare discutăm prin Skype. Toate acestea ne ajută să informăm cetăţenii şi să-i organizăm mai uşor”, susţine pimarul de Larga, Radu Urechean.

Programul comun de dezvoltare locală integrată (PCDLI) este implementat de Cancelaria de Stat şi Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu PNUD şi Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), cu sprijinul financiar al Guvernului Danemarcei.

Informaţie de contact

Olesea Cazacu, coordonator de proiect, PCDLI, olesea.cazacu@undp.org, tel: 022-820-843.

 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă