Statului îi este convenabilă incluziunea socială a copiilor cu autism

Autismul este considerat, pe bună dreptate, ciuma secolului XX. Conform statisticilor internaționale, astăzi fiecare al 68-lea copil se naște cu tulburări din spectrul autist (TSA), și această cifră se mărește cu 13% anual.

În ultima vreme asistăm la o avalanșă de informație despre autism. Există cîteva centre care testează copiii și pun diagnoze; de cîțiva ani există Legea cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, conform căreia instituțiile de învățămînt sunt obligate să înmatriculeze persoanele cu dizabilități în general, și pe acei cu autism în particular.

Totuși, viitorul acestor copii rămîne nesigur, în mare parte datorită faptului că procesul incluziunii încă nu este pus bine pe roate, în mare parte deoarece bugetul pe care îl alocă statul pentru nevoile acestor copii nu este suficient, și într-o oarecare măsură fiindcă părinții copiilor neurotipici nu înțeleg de ce copiii lor trebuie să învețe alături de ”cei cu probleme”.

Totusi, ce înseamnă incluziunea

Odată aprobată LegeaNr. 60 din  30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, începe sa se schimbe şi procesul de învăţămînt. Poate nu atît de rapid pe cît ne dorim, dar se schimbă.

Legea a stabilit reguli clare:

• „Înainte de a merge într-o instituţie de învăţămînt, copilul cu autism (sau o altă dizabilitate) este evaluat de SAP (Serviciul Asistenţă Psihologică), care determină particularităţile de învăţare a copilului şi capacităţile acestuia, în baza cărora mai apoi se elaborează curriculumul şi planul individual de studiu”, susţine Iurie Donţu, director al gimnaziului Decebal, gimnaziu care practică educaţia incluzivă de 3 ani.

• Statul obligă instituţia de învăţămînt să amenajeze un centru de resurse (o clasă specială, unde copilul cu autism ar putea să se refugieze în timpul crizelor sau cînd devine prea agitat ca să continuie instruirea).

• Institutia de învăţămînt angajează cadre didactice de sprijin, care să se ocupe de copiii cu autism (sau altă dizabilitate), să-i asiste într-o măsura mai mare sau mai mică. Pedagogii de sprijin sunt special instruiţi, ştiu cum să se comporte cu aceşti copii şi sunt chemaţi ori de cîte ori este nevoie. Dacă copilul cu autism împiedică bunul mers al procesului de învăţămînt, atunci cadrul didactic are misiunea de a-l conduce în centrul de resurse pentru o mică pauză.

• În funcţie de gradul de severitate al dizabilităţii, copilul poate fi însoţit şi de un asistent personal, care este mereu în preajma acestuia.

”În practică însă, legea nu prevede totul. Pentru ca incluziunea copilului cu autism să aibă succes este nevoie,  în primul rînd, ca atitudinea cadrului didactic să fie una pozitivă și tolerantă. Apoi, atitudinea părinților copiilor neurotipici la fel, este foarte importantă. Copiii neurotipici trebuie să fie informați despre ce este autismul, motivați să învețe în clase cu asemenea copii. Pe de altă parte, copiii cu autism nu trebuie incluși într-o clasă sau grupă de grădiniță dacă nu au deprins în prealabil niște abilități sociale, de autodeservire, capacitatea de a fi atenți într-o situație de grup, etc.”  ne explică Aliona Dumitraș, director executiv AO SOS Autism.

Deci, pedagogii, cadrele didactice de sprijin, asistenții personali, copiii neurotipici și părinții lor, dar și părinții copiilor cu autism ar trebui să lucreze ca o echipă, coordonat pentru a nu permite să scadă calitatea procesului de învățămînt.

Piedici în calea incluziunii

Sunt piedici care țin de mentalitate, de faptul că părinții nu văd rostul și beneficiul unei educații incluzive.

„Întîmpinăm greutăți diferite. Avem cazuri cînd copiii se înmatriculează, stau un pic şi cînd se ciocnesc de problemele altor copii, cedează şi pleacă în alte şcoli. E dureros acest fapt,” spune directorul gimnaziului Decebal, Iurie Donţu.

La întrebarea noastră de ce au loc asemenea situații, Ludmila Ciobanu, psiholog, coordonator la Centru de Resurse pentru Educație al gimnaziului Decebal, ne răspunde: „Toate lucrurile noi de la început prezintă un disconfort, o anumită stare de anxietate. Nu ştii ce să faci şi, dacă nu ştii ce să faci, te îndepărtezi. Dar după ce te obişnuieşti, te acomodezi şi atitudinea se schimbă în una pozitivă”.

Însă pînă a schimba mentalitatea, mai există si alte probleme.

 „Deseori, pedagogii nu sunt pregtiți să lucreze cu asemenea copii, ei nu beneficiaza de cursuri de calificare necesare. Asistenți personali profesionali pentru asemenea copii sunt și mai puțini. Comisiile medico-pedagogice, membrii cărora ar trebui să determine capacitățile acestora și să stabilească mersul de mai departe a vieții lor, cunosc foarte puțin această problemă”, afirmă Anastasia Para, administrator la Centrul de reabilitare pentru copii cu TSA de pe lîngă AO SOS Autism.

Din cauză că specialiști sunt puțini și nu prea calificați, părinții copiilor cu autism recurg la alte metode: „Egor merge la grădiniţă însoţit de un terapeut, pe care îl achităm noi, din salariul nostru, pentru că statul nu ne dă nimic. Pentru copiii noştri (cu autism) este nevoie de cîte un asistent personal pentru fiecare copil”, susţine Irina Stoianov, mama a unui copil cu autism de șapte ani.

Incluziunea aduce numai beneficii, in aspect moral și financiar

Educaţia incluzivă susţine că toţi copiii pot învăţa. Mai mult chiar, fiecare copil este special şi are nevoi speciale de învăţare. „Şi copiii cu abilităţi înalte de învăţare sunt cu CES (Cerinţe Educative Speciale), pentru că lor trebuie să le oferi un program deosebit decît celorlalţi, trebuie să le acorzi şi timp mai mult, şi front de lucru mai mare, trebuie să-i implici mai mult”, afirmă Iurie Donţu, director gimnaziul Decebal.

„O clasă formată numai din copii cu TSA este un oximoron. În primul rînd, pentru că la acești copii este foarte slab dezvoltată funcția de comunicare, ei pot lega relații și forma un colectiv numai cu copiii care dispun de această funcție, adică cu persoanei care le pot merge în întîmpinare, care ar face primul pas. Desigur, copiii cu autism pot să lege relații și între ei, și chiar destul de nteresante și trainice, dar acestea au fost și vor rămîne destul de specifice. Or, copiii cu TSA trebuiesc învățați să trăiască în lumea reală, printre oameni neurotipici. Cum să-i înveți socializare într-un mediu în care sunt numai copii cu aceiași tulburare?”,  susține Ludmila Ciobanu, psiholog, coordonator la Centru de Resurse pentru Educație al gimnaziului Decebal.

Mai mult, integrarea în colectivul de copii tipici este una dintre metodele principale de reabilitare a copiilor cu autism.

Atunci cînd copiii neurotipici învaţă alături de cei cu nevoi speciale, ei ajung să se cunoască reciproc, ceea ce elimină discriminarea şi duce la formarea şi dezvoltarea conştiinţei tuturor copiilor pentru acceptare şi diversitate, iar aceasta este o condiţie normală a convieţuirii umane.

„Copiii nerotipici devin mai toleranţi, mai înţelegători, învață să aibă mai multă răbdare, să fie mai responsabili”, afirmă Ludmila Ciobanu.

Și pedagogilor le este convenabilă incluziunea, deoarece diversitatea într-o clasă nu face decît să îmbunătăţească practicile pedagogice, să stimuleze instruirea continuă a cadrelor didactice.

Dar cel mai favorizat, în cazul incluziunii și integrarării sociale a persoanelor cu autism este statul.

Statul ar trebui sa fie cointeresat sa faciliteze integrarea socială a copiilor si tinerilor cu TSA, mai ales din punct de vedere financiar. Dacă ar fi să ne intrebăm, ce este mai puțin costisitor pentru stat: un autist cu studii, profesional instruit, care are un serviciu, fie si part-time, și care primește un mic ajutor social, sau o persoană absolut neajutorată, fără aptitudini elementare de socializare și comunicare, care ar depinde în totalitate de ajutorul financiar acordat de stat? Diferența în alocarea de resurse poate fi semnificativă, nemaivorbind de calitatea vieții acestei persoane”, afirmă Ala Pînzari, directorul proiectului ”Integrarea socială a copiilor și tinerilor cu autism din Moldova”, proiect implementat de către AO SOS Autism. Un obiectiv important al proiectului este elaborarea „Strategiei Nationale de integrare socială si profesională a persoanelor cu autism”, care va încorpora aspectele menționate.

Concluzie

Practica internațională demonstrează că orice clasă cu copii neurotipici este capabilă să suporte 10 % de copii cu TSA, adică, într-o clasă cu 30 copii, 3 pot fi cu autism. Dacă aceștia au pedagogi de însoțire și un centru de resurse pentru recreere, aceasta nu este o problemă.

Ce ar trebui să cunoască publicul larg despre autism? Nu trebuie să cunoașteți în detalii ce este autismul, este suficient să știți că asemenea persoane există printre noi. Autiștii fizic nu se deosebesc prin nimic de ceilalți, deaceea cînd încep să se comporte ciudat, oamenii din jur se pierd și nu știu cum să reaționeze.

Dacă întîlniți un copil care face crize de isterie nu trebuie să faceți nimic. De cele mai dese ori aceste crize au loc din cauza supraîncărcării emoționale a copilului. Acest lucru se poate întîmpla oriunde: pe terenul de joacă, în transport, pe stradă. Nu arătați cu degetul la copil, nu certați mama și nu îi dați sfaturi. Copilul este cu mama, deci este în siguranță, el trebuie pur și simplu să se calmeze. Dacă mama vă spune că totul e în regulă, înseamnă că așa este, lăsați-i în pace, nu înrăutățiți situația. Tot ce este nevoie să cunoașteți este noțiunea de autism (o tulburare de dezvoltare care afectează capacitatea de comunicare și crează obsesii). Detaliile nu contează. Un om poate fi nevăzător, surdo-mut, cu diabet, în cărucior cu rotile sau cu autism.