Formatorii au învățat cum să creeze design-ul programului de training



20 de formatori cu experiență din sectorul asociativ, au participat pe data de 9 octombrie la şedinţa a Clubului Formatorilor, unde au avut ocazia să-și dezvolte abilitățile de traineri. Ședința s-a axat pe a doua arie de competență, ,,Design-ul Programului de Training” din Setul European de Competențe a Formatorilor.

12095218 1157959907567298 3801022385478635946 oÎn timpul ședinței, participanţii au aflat ce metode să folosească și cum să creeze un program de training bazat pe nevoile de învăţare ale participanţilor, cum să gestioneze dinamica grupului și cum să calmeze situațiile dificile în sala de training.

Participanta, Elena Blidari, consideră că această ședință a ajutat-o să găsească răspuns la unele întrebări, dar a pus în fața sa și unele provocări noi. ,,Pot afirma cu certitudine că a fost o ședință în urma căreia am învățat în primul rând ce competențe trebuie să posede un formator la capitolul designul sesiunii de training non-formal. Mi-a plăcut că în cadrul ședinței am analizat fiecare competență din capitolul respectiv din perspectiva criteriilor și indicatorilor de performanță a lor. Pe lângă partea informativă, această ședință mi-a lăsat și câteva provocări referitor la criteriile la care ar trebui să lucrez atât ca personalitate, cât și ca trainer,” spune participanta Elena Blidari.

Un alt formator prezent la ședință, Vlad Caragia, consideră că a obținut cunoștințele de care avea nevoie datorită abilităților de prezentare a trainerilor. ,,Apreciez că deși este un subiect mai complicat, trainerii au explicat detaliat tot cursul, iar astfel am reușit să înțeleg mult mai bine această arie din Setul de Competențe”.

Unul dintre trainerii ședinței, Natalia Ciobanu, a demonstrat cât de importantă este creativitatea în design-ul unei instruiri sau activități. ,,Când nu avem posibilitatea să aflăm în avans care sunt nevoile participanților, trebuie să ne adaptăm programului solicitat. Este important să acordăm timp la începutul trainingului pentru a afla care sunt nevoile și așteptările membrilor și să avem un set de metode care ne vor permite să desfășurăm activitățile dorite de ei. Atunci când vine vorba de educație și designe totul ține de creativitatea noastră și în ce măsură folosim noi instrumentele pe care le avem la dispoziție.”

Această şedinţă este una din cele 8 planificate de Institutul de Instruire în Dezvoltare ,,MilleniuM” în cadrul proiectului ,,Promovarea educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineret în Republica Moldova”, susținut financiar de către Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, în cadrul Programului de Granturi 2015. Următoarea şedinţă va avea loc pe 16 octombrie, ora 9:30, la Centrul Republican pentru Copii şi Tineri ARTICO. Tema ședinței va fi axată pe a treia arie de competențe a formatorilor ,,Înţelegerea şi facilitarea procesului de învăţare individuală şi în grup”.