Experții media despre modificarea legislației cu privire la accesul la informație



Mai mulți jurnaliști, experți media și juriști prezenți la  Clubul de Presă organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) miercuri, 23 septembrie, au pledat pentru ajustarea Legii cu privire la accesul la informație la cerințele zilei.

Startul discuției a fost dat de moderatoarea evenimentului, jurista și experta media, Olivia Pîrțac care a a vorbit despre importanța legii privind accesul la informație pentru jurnaliști, precum și despre deficiențele acesteia. „Au trecut 15 ani de când această lege a fost adoptată și ne întrebăm dacă ea corespunde necesităților de astăzi, or ne plângem de secretomanie, obstacole și probleme. Cele mai importante modificări care au fost operate la lege au avut un impact negativ asupra accesului la informaţie pentru că ele au fost făcute atunci când a apărut Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Sub pretextul că se adaptează acestei legi, s-au modificat o serie de prevederi şi în prezent există numeroase plângeri că se îngrădeşte nejustificat accesul la informaţia cu caracter personal”, a subliniat Olivia Pîrțac.   

În opinia juristei Tatiana Puiu, la momentul adoptării actul normativ a corespuns tuturor standardelor europene, în prezent însă legea necesită modificări și ajustări. „Nemulțumirile au apărut din partea jurnaliștilor, deoarece există anumite norme care sunt interpretabile, termeni neclari, nu se face o distincție clară dintre „petiție” și „solicitare de informație”, a subliniat Tatiana Puiu.  O altă problemă semnalată este  și termenul prea mare, de 15 zile lucrătoare, pentru furnizarea informației.

„De regulă, funcţionarii publici profită de acest lucru şi furnizează informaţia chiar în ultima zi. Consider că termenul trebuie restrâns la 10 zile calendaristice, dar nu lucrătoare”, a conchis Tatiana Puiu.

Reportera specială API, Lilia Zaharia, de asemenea susține modificarea legii cu privire la accesul la informație. „Cred că  noile modificări, dacă ele vor fi făcute, ar trebui să  stipuleze clar termenul de furnizare a informaţiei. Dacă deţine datele – să le furnizeze în regim de urgenţă, iar dacă instituţia are nevoie să se documenteze, să trimită un răspuns solicitantului şi să-l informeze referitor la acest lucru”.

De asemenea, invitații au discutat  despre înăsprirea sancţiunilor  contravenţionale pentru funcţionarii publici pentru faptul că nu răspund solicitărilor jurnaliştilor.

Directorul Centrului CReDO, Sergiu Ostaf, susține înăsprirea sancţiunilor contravenţionale și consideră că procedurile de lansare a responsabilității contravenționale trebuie să fie eficientizate și gândite mai bine, pentru că la momentul actual sunt neclare. În cazul în care autoritatea intenționează să refuze să ofere informații solicitantului, aceasta ar trebui să-l informeze  în termen de cinci zile, a conchis Sergiu Ostaf.

Acest club de presă este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.