ONG-uri de profil spun ca situatia ecologica in bazinul Nistrului s-a inrautatit esential

Pe parcursul ultimilor 20 de ani situatia ecologica in bazinul Nistrului s-a inrautatit esential. Despre aceasta a comunicat directorul asociatiei obstesti „Eco-TIRAS", Ilia Trombitchi in deschiderea conferintei de doua zile la Chisinau, cu genericul: „Conducerea bazinului raului transfrontier Nistru si Directiva Cadru a apei a Uniunii Europene", transmite Info-Prim Neo.

Agenda conferintei include 150 de rapoarte ale ecologistilor din Moldova, Ucraina, Rusia, Romania, Olanda si SUA.

Deputatul Vladimir Ciobanu, presedintele comisiei parlamentare pentru administratia publica, ecologie si dezvoltarea teritoriului a acordat o atentie deosebita solutionarii problemei de utilizare a pesticidelor si a substantelor chimice toxice, ramase in fostele colhozuri si sovhozuri dupa destramarea Uniunii Sovietice.

La initiativa Misiunii OSCE, in Moldova se deruleaza un program de nimicire a pesticidelor, amentionat V ladimir Ciobanu. Din cantitatea totala de 3,5 mii tone, au fost nimicite 2,3 mii tone. Deputatul s-a aratat ingrijorat de situatia in regiunea transnistreana unde, potrivit lui, problema pesticidelor toxice ramane, deocamdata, fara solutie. Vladimir Ciobanu s-a aratat convins ca, prin eforturile comune, programul de nimicire a pesticidelor si a substantelor chimice toxice poate fi aplicat si in regiunea transnistreana a Moldovei.

La sfarsitul conferintei va avea loc Forumul organizatiilor ecologice neguvernamentale care activeaza in bazinul raului Nistru. La conferinta vor participa si organizatii neguvernamentale din Tiraspol, Bender, Dubasari si din alte cateva localitati din regiunea transnistreana.

Conferinta este organizata la initiativa Asociatiei ecologice internationale a protectorilor raului Nistru, organizatia „Eco-TIRAS", in colaborare cu Academia de Stiinte a Moldovei si cu Centrul Stiintific de Sud al Academiei Nationale de Stiint e a Ucrainei.

www.info-prim.md