Cafenea publică “Tinerii în rol de primar și consilier local”



DSC 0939Participarea la vot a tinerilor este vitală pentru inovarea arenei politice locale. Votul tinerilor este strâns legat de progresul din sfera socială și economică a localității. Aceasta ne-au demonstrat-o tinerii și candidații electorali care au participat la cafeneaua publică cu genericul “Tinerii în rol de primar și consilier local”, la data de 4 iunie, la Restaurantul “Briz” din orașul Soroca. Liderii politici, deopotrivă cu tinerii, au înaintat idei noi și propuneri pentru a argumenta nevoia implicării tinerilor în politică.

Majoritatea participanților nu au avut nici o îndoială în privința importanței participării tinerilor la vot. Aceștia au fost inspirați să se implice în viața politică a comunității și să colaboreze cu partidele politice. Liderii fracțiunilor politice prezenți la eveniment s-au arătat deschiși pentru colaborare și pentru a se împărtăși cu tinerii din experiența lor. Tânărul consilier, care candidează la această funcție la alegerile locale din iunie curent, Denis Moscvin, a reiterat că va participa la vot, pentru că acest pas este unul către maturitate. “Participând la cafeneaua publică, m-am convins încă o dată că am făcut alegerea corectă. Am menționat că numărul tinerilor care candidează la funcția de primar sau consilier trebuie să se dubleze. Iar care sunt pașii pentru a ușura calea tinerilor în politică, ar fi în primul rând, ca ambele tabere să fie reciproc deschise pentru colaborare”, a spus Denis. 

O mare bătaie de cap pentru partidele politice, dar și pentru societatea civilă este motivarea tinerilor de a participa la procesul electoral. “Mai întâi, tinerii trebuie să fie implicați ca consilieri pe listele electorale, dar și în activitățile de dezvoltare ca lider, cum ar fi, Consiliul Local al Tinerilor, Parlamentul Tinerilor. Ar trebuie create condiții pentru ca tinerii să se dezvolte independent. Tinerii au un slogan – schimbarea începe cu tine!” a spus în discursul său, Stela Babici, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA.

Tinerii au menționat că lucrul care i-ar motiva să facă parte dintr-un partid politic este ca consilierii locali și raionali să accepte tineri în calitate de asistenți, cu scopul ca cei din urmă să capete experiență. Mai mult de atât, o mare parte din tineri nu privesc pozitiv perioada campaniei electorale, și au spus astfel pentru că își doresc o platformă electorală concretă și accesibilă publicului larg. 

La mesele de lucru din cadrul cafenelei publice s-au dus tratative și în privința vârstei de implicare a tinerilor în politică. Unii au fost de părere că, la vârsta de 16 ani tinerii au capacitate de a lua decizii. Alții consideră că cea mai potrivită vârstă pentru implicarea în politică este începând cu 18 ani. Pentru ca partidele politice să mențină fluxul de tineri, este necesar ca liderii să fie flexibili și să ofere posibilități de emancipare tinerilor.

Pregătirea tinerilor pentru a activa într-un partid politic ori pentru a candida la o funcție de conducere, a fost o altă întrebare la care participanții și-au exprimat opinia. Pentru a avea sorți de izbândă, tânărul trebuie să aibă studii în domeniu, carismă, abilități de comunicare și de lider,să cunoască problemele societății și să știe să-și susțină punctul său de vedere.

Din partea politicienilor tinerii așteaptă ca aceștia să-și împlinească promisiunile făcute în timpul campaniei electorale. De asemenea, să dea dovadă de respect, responsabilitate și profesionalism. Realizând o comparație între doleanțele tinerilor și platforma electorală a unor candidați, acestea se asemănă pe alocuri între ele. Crearea locurilor de muncă, de agrement, complex sportiv, iluminare stradală, asigurarea curățeniei în locurile publice, ar fi doar câteva din așteptările tinerilor. 

Dacă ar avea puterea să schimbe ceva în sfera politică, atunci tinerii ar avea o responsabilitate mai mare față de oraș și nu ar profita de imunitatea politică. Adesea în discuții au fost pomeniți termenii “profesionalism” și „responsabilitate”.

La capitolul cele mai importante calitățile ale unui politician, participanții au specificat următoarele: onestitate, educație, verticalitate, demnitate, un bun orator, cunoașterea limbilor străine, punctual, manager bun, calități de lider, integritate, voință, să ducă la capăt lucrurile începute, exemplu pentru alții, receptiv la cererile cetățenilor, aspect exterior plăcut, fără antecedente penale.

“Diplomat, carismatic și un om care știe să-i motiveze pe oameni pentru ca aceștia să-l urmeze. Cam acestea ar fi calitățile de bază. Un bun politician trebuie să cunoască mai multe limbi străine și să muncească cu pasiune, astfel încât să-i contamineze și pe alții și să i se alăture”, a spus un participant la activitate.

Ultima întrebare la care au răspuns cele 7 grupuri de participanți a sunat astfel: ce trebuie de realizat ca în formațiunile politice din Moldova să fie mai mulți tineri? “În primul rând este necesar ca formațiunile politice să conștientizeze faptul că tinerii sunt cel mai important grup țintă, fără de care nici un partid nu are viitor. De asemenea, este important ca tinerii să fie implicați în elaborarea doctrinelor politice, promovate de fracțiune”, a specificat în timpul relatării, Doina Galben, coordonator al echipei tinerilor lideri formatori de opinie, din cadrul proiectului “Viitorul ales de tineri”.

Potrivit mai multor idei furnizate de către liderii politici și tinerii participanți, atenția partidelor trebuie să fie focusată asupra dezvoltării politicilor de tineret, acțiunilor de sensibilizare și informare a tinerilor, promovării tinerilor în viața politică și a istoriilor de succes, derulării programelor de mentorat, educație politică, organizarea unor schimburi de experiență pentru tineri, seminare, instruiri și tabere de vară.

La final, tinerii au fost încurajați să se implice în politică. Liderii de partid le-au promis sprijinul și coparticiparea, moment pe care tinerii nu-l vor uita în deosebi, după alegerile locale din 14 iunie 2015.

Cafenea publică "Tinerii în rol de primar și consilier local" a fost organizată în cadrul proiectului „Viitorul ales de tineri”, susținut financiar de Departamentul de Stat al SUA și implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA.

Mai multe despre proiect și poze de le eveniment vedeți pe site-ul youthsoroca.md.